Numărătoare inversă pentru contribuabilii economi

Numărătoare inversă pentru contribuabilii economi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii care vor să beneficieze de ceva reduceri la plata taxelor şi impozitelor locale nu mai au timp decât vreo trei săptămâni să facă acest lucru. Conform deciziilor Consiliului Local, dacă persoanele fizice îşi achită integral datoriile la bugetul local până la finele acestei luni, beneficiază de o reducere de zece la sută din următoarele trei impozite: pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport. Atenţie însă! Reducerea nu se aplică şi pe taxa de habitat sau cea de ecarisaj. Pentru a veni cu bani potriviţi la dumneavoastră, ca să nu aveţi vreo surpriză la ghişeu trebuie să ştiţi că faţă de 2011, taxele şi impozitele locale sunt cu cinci la sută mai mari.

Potrivit Elenei Lovin, directoarea Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale, deja numărul gălăţenilor care vin zilnic să îşi achite taxele şi impozitele locale a început să crească în ultima perioadă, ceea ce înseamnă că reducerea de zece la sută aplicabilă în cazul achitării integrale încă mai reprezintă un motiv bun pentru ca gălăţenii să scoată banii din buzunar. O altă posibilă cauză a creşterii numărului de contribuabili poate fi însă şi faptul că zăpada şi gheaţa care au acoperit, două luni, trotuarele, s-au topit, ceea ce înseamnă că şi pensionarii - cunoscuţi ca bun-platnici - au început să se deplaseze până la Fiscalitate.   

Drum la primărie pentru plata electronică

Pentru cei care nu doresc să vină cu banii cash la ei până la sediile Direcţiei de Fiscalitate, pot veni doar cu cardul, pentru a plăti prin POS. Dacă nici această variantă nu vă convine, puteţi achita impozitele şi taxele locale de acasă, sau de la birou, prin sistemul de plată electronică. Totuşi, chiar şi pentru acest lucru trebuie să faceţi un drum până la sediul Primăriei Galaţi, pentru a vă ridica "credenţialul", adică un plic ce conţine numele de utilizator şi parola cu care apoi puteţi achita taxele de unde doriţi.

Modalitatea de plată electronică a fost înfiinţată în special pentru gălăţenii care lucrează în străinătate şi care, până acum, au fost nevoiţi să apeleze la rude sau prieteni pentru a fi bun platnici. Din păcate însă, condiţiile restrictive de ridicare a credenţialelor îi lipsesc de accesul la plata electronică tocmai pe cei aflaţi la muncă, în străinătate. Şi acest lucru, deoarece ridicarea plicurilor cu parola şi numele de utilizator se poate face doar pe bază de carte de identitate!

Fuga de la muncă pentru a plăti fără comision

Până acum numărul celor interesaţi de plata electronică este destul de scăzut, asta în ciuda faptului că aproape toţi angajaţii au măcar câte un card bancar. Din cauza lipsei de interes a contribuabililor pentru această modalitate de plată, Primăria Galaţi a decis să restrângă programul de distribuţie a acestor plicuri de la unul zilnic (stabilit iniţial) la două zile pe săptămână, respectiv, marţea şi joia între orele 12.00 şi 16.00.    

Aşadar, dacă reuşiţi să vă învoiţi de la muncă, astăzi, pentru puţin timp, vă puteţi ridica parola de la sediul central al Primăriei, din Domnească nr. 38. Avantajul plăţii electronice este şi acela că transferului de bani nu i se aplică nici un comision, pe care, dacă aţi scoate bani din bancomat, l-aţi plăti. În plus, pentru ca să nu existe dificultăţi în achitarea electronică a taxelor locale, pe site-ul primăriei Galaţi, la adresa www.primaria.galati.ro există chiar şi o secţiune separată în care contribuabilului i se explică modalitatea de operare pe computer. Accesând aplicaţia "Ghişeu Virtual", contribuabilul poate afla cum poate achita dările la stat, dar şi ce datorii are.


Unde plătim taxele?

Persoanele fizice - şi persoanele fizice autorizate - pot achita dările în sediul central de la Romarta al Direcţiei de Fiscalitate – Impozite şi Taxe Locale (de luni până vineri 8.00-16.30, iar miercuri până la 18.30) sau la sediile din Micro 39, bloc J, parter şi în Micro 18, strada Brăilei, nr. 232, bloc E4, parter (8.00-15.30, de luni până joi, iar vineri, până la 12.30). Persoanele juridice plătesc la sediul de la parterul blocului A 16, aflat la intersecţia străzii Traian cu Basarabiei (8.00-15.30, iar vineri, până la ora 12.30).


Termene de achitare a impozitelor

Termenele de plată a taxelor şi impozitelor locale au rămas aceleaşi - 31 martie şi 30 septembrie (pentru taxe şi impozite), iar pentru chirii sau concesiuni – fiecare 15 martie, iunie, septembrie şi noiembrie. În plus, taxele speciale, cu excepţia celor pentru eliberarea unor documente în regim de urgenţă şi a taxei pentru desfacerea căsătoriei, se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.


Citit 1751 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Martie 2012 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.