Mihail Boldea solicită Camerei Deputaţilor indemnizaţia pentru perioada martie-septembrie

Mihail Boldea solicită Camerei Deputaţilor indemnizaţia pentru perioada martie-septembrie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul deputat gălăţean Mihail Boldea a transmis conducerii Camerei Deputaţilor o solicitare prin care cere acordarea indemnizaţiei parlamentare pentru perioada martie-septembrie, perioadă în care s-a aflat în arest şi a deţinut încă funcţia de deputat.

Surse parlamentare au precizat pentru Mediafax că solicitarea a fost înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, urmând ca acest for să ia o decizie asupra cererii lui Boldea.

"Subsemnatul Boldea Mihail, fost deputat în legislatura 2008-2012, în colegiul nr. 9 Galaţi, respectuos vă solicit să îmi comunicaţi modul în care pot intra în posesia indemnizaţiei aferente lunilor martie-septembrie 2012. Precizez că mandatul subsemnatului a încetat la data de 25.09.2012 când demisia a fost citită în plenul Camerei Deputaţilor", se arată în solicitarea lui Boldea.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au acţionat sub coordonarea liderului grupării, Mihail Boldea.

Citit 1687 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2012 22:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.