Tasarea nu este cauzată de scurgerile de apă/ Prelungirea Brăilei intră în reparaţii

Tasarea nu este cauzată de scurgerile de apă/ Prelungirea Brăilei intră în reparaţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apă Canal a finalizat investigaţiile în cazul surpării de pe strada Prelungirea Brăilei, din zona restaurantului Atlantic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, nu există scurgeri de apă la niciunul dintre cele trei tronsoane de canalizare aparţinând Apă-Canal şi deja au început lucrările de reparare a străzii. „După inspecţia Apă-Canal, s-a concluzionat că reţeaua de apă este intactă şi funcţionează normal. Oricum, noi o să refacem peticul de stradă şi, în funcţie de ce constatăm, reţeliştii vinovaţi vor suporta cheltuielile de refacere. În cursul verii s-a lucrat intens pe reţeaua de gaze. Drept pentru care este probabil să fie de la gaze”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei. Menţionăm că ieri, la ora 12.00, un petic de asfalt era deja decopertat, dar nu se vedea umbră de om la lucru, ba mai dispăruse şi un indicator reflectorizant.

Citit 1380 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2013 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.