TERENUL DE LA PASAJ, readus la nivel. ECOSAL repară oalele sparte, urmând să recupereze BANII

TERENUL DE LA PASAJ, readus la nivel. ECOSAL repară oalele sparte, urmând să recupereze BANII
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Angajaţii Serviciului Public Ecosal lucrau de zor, marţi (16 decembrie), dimineaţă, la nivelarea terenului din faţa Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Primăriei municipiului Galaţi, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un camion plin cu moloz a cauzat surparea trotuarului. Dacă, iniţial, reparaţiile trebuiau făcute de cel care a produs surparea, se pare că, acum, municipalitatea a hotărât să repare ea şi pe urmă să ceară banii pe lucrare.

„În sarcina noastră a căzut să aducem terenul la forma iniţială, să nivelăm şi să punem dale, dacă mai găsim acelaşi model în depozitul Primăriei, sau să cimentuim. Apoi vom recupera prejudiciul. S-a ales această cale, pentru că era mai simplu şi mai rapid să facem noi şi apoi să recuperăm prejudiciul, decât să facă omul respectiv”, ne-a declarat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.

Am zis că angajaţii lucrau de zor dimineaţă, numai că, pe la ora 11,00, aceştia probabil se duseseră la masă, pentru că, atunci când am ajuns noi, se vedeau doar materialele de lucru, roaba şi lopata, nici urmă de angajaţi.

Citeşte şi: FOTO/ SURPARE în zona PASAJULUI din Centru. Proprietarul camionului a fost sancţionat

 

Citit 1438 ori Ultima modificare Marți, 16 Decembrie 2014 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.