PNL se declară pregătit să INTRE LA GUVERNARE. Se va lucra la o MOŢIUNE DE CENZURĂ

PNL se declară pregătit să INTRE LA GUVERNARE. Se va lucra la o MOŢIUNE DE CENZURĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Victor Paul Dobre, co-preşedintele PNL Galaţi, a declarat că partidul din care face parte este pregătit să îşi asume guvernarea. Liberalii se pregătesc ca în următoarea sesiune parlamentară să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

„Ca partid, suntem oricând în poziţia de a ne asuma guvernarea. Trebuie, însă, să se creeze condiţiile constituţionale. Noi, ca partid de opoziţie, ne vom face datoria, vom recurge la toate mijloacele democratice, iar în sesiunea următoare vom depune, cu certitudine, o moţiune de cenzură. Dacă ea va trece, Guvernul actual cade şi apare perspectiva unei noi guvernări. Cel mai greu este un scenariu care să ducă la alegeri anticipate pentru că România ultimilor 25 de ani a fost ţara mandatelor lungi, toţi cei aleşi şi-au dus mandatele la capăt. Totuşi, nu vom avea ezitări, dacă ne-o vor permite condiţiile constituţionale, să ne asumăm guvernarea”, a afirmat liderul liberalilor gălăţeni.

Citeşte şi: CUM vor liberalii MODIFICAREA legii electorale

Citit 1277 ori Ultima modificare Vineri, 09 Ianuarie 2015 20:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.