La o privire superficială, Fileştiul nu are nimic în neregulă, cu excepţia gropilor şi a câinilor maidanezi. Însă, odată ce intri în cartier, ajungi într-o altă lume. Străzi fără canalizare şi asfalt, pe care au mai rămas doar câteva pietre cubice din alte vremuri, noroi, gropi pline cu apă de ploaie, imaşuri pe care mai paşte câte un cal singuratic, clădiri din care au mai rămas doar pereţii şi câteva vile aruncate din loc în loc. Un loc al contrastelor, al sărăciei şi bogăţiei deopotrivă. Cartierul Fileşti este unul dintre locurile preferate ale politicienilor în campania electorală, după cum o spun chiar oamenii. Însă totul rămâne, de fiecare dată, doar la stadiul de promisiuni.
Unul dintre fileştenii cu care am stat de vorbă în august 2015 se numea Ionel Costache, un cetăţean în vârstă de 72 de ani, care s-a mutat în cartier în 1994. Omul este o cunoştinţă mai veche a reporterilor „Vieţii libere”, el fiind prezent şi la câteva din întâlnirile anterioare. Printre problemele enumerate s-au regăsit lipsa asfaltului sau măcar a dalelor de piatră, dar şi lipsa sistemului de canalizare, care îi forţează pe fileşteni să trăiască precum la ţară, cu WC-ul în fundul curţii! "Am făcut cerere de audienţă la primarul Marius Stan, ca să îmi spună şi mie când şi dacă se va mai face ceva în cartierul nostru. Am primit o hârtie şi mi s-a zis că sunt pe lista de aşteptare. Asta se întâmpla acum o lună. Dumitru Nicolae, când a fost în a doua campanie, ne-a promis că ne face cartierul foarte frumos, cu străzi bune, cu post de poliţie, cu parcuri. Au trecut ani de atunci şi nu s-a schimbat absolut nimic. Noi pe cine să mai credem? Ştiu, mulţi vor spune că trebuie să ne gospodărim şi singuri, dar de unde să iau eu asfalt să pun pe străzi? Ce, eu am bani de investiţii? Eu mi-am făcut curtea mea, cu flori, cu legume, cu tot ce trebuie. Dar primăria nu face nimic?", ne-a spus omul.
Cam aceleaşi lucruri ne erau povestite şi în iarna lui 2015, la începutul anului, când locuitorii se plângeau de mirosul groaznic de pe străduţe, provocat de mizeriile aruncate în stradă de oamenii care au toaleta în fundul curţii.
Bătăi, câini şi un cimitir sinistru
Oamenii din Fileşti s-au săturat să se mai plângă de condiţiile în care trăiesc. O bună parte dintre cei care locuiesc în acest cartier aflat la marginea oraşului sunt pensionari, care se îndeletnicesc mai mult cu munca la câmp sau cu animalele din gospodărie, activităţi definitorii pentru omul de la ţară, nu neapărat pentru cel de la oraş.
Există, însă, şi tineri care încearcă de ani buni să obţină străzi mai bune, canalizare, apă potabilă, curent în tot cartierul şi alte astfel de lucruri, care ar aduce Fileştiul la rangul de adevărat cartier, nu de mahala. E greu însă să schimbi ceva atunci când tragi singur la căruţă. Bătăile din preajma barului sunt o problemă importantă a cartierului. Din cauza băuturii, a diferendelor pe care le au de rezolvat sau fără niciun motiv aparent, aproape că nu trece o lună fără un scandal încheiat cu pumni.
În general, în barul din cartier intră tinerii care vor să se adăpostească de frig şi să se mai încălzească, consumând ceva tare. Sub promisiunea anonimatului, aceştia au stat de vorbă în mai multe rânduri cu noi. Nu ne-au lăsat să le facem poze, pentru că nu vor să se facă în vreun fel cunoscuţi. "Noaptea trebuie să fim superatenţi prin cartier. Mai trece poliţia pe aici sau câte o maşină de la Jandarmerie, şi dacă nu avem acte, încep să ne bată din senin. S-au făcut plângeri pe tema asta, dar cine ne-a băgat în seamă? Cică suntem golani…", spunea un tânăr, în luna decembrie.
Cel mai dur aspect al cartierului îl constituie, însă, cimitirul, un loc al disperării şi al plângerii, dar şi un loc sinistru. Situat pe un deal, la marginea cartierului, locul de odihnă veşnică arată ca un platou de filmare din filmele lui Alfred Hitchcock. Pământul este moale, noroios, florile de pe morminte sunt ofilite aproape tot anul, iar multe dintre cruci un au nume pe ele.
Marginea cartierului Fileşti e un loc uitat de lume, aşa cum numai în filmele hollywoodiene am mai văzut. La urma urmei, nici priveliştea unui câine cu o mână în gură nu ar fi de mirare. Totul face parte din pustietatea Fileştilor.
Despre câini nu mai sunt multe de zis. Poate doar că se înmulţesc fără voia oamenilor, din moment ce, odată la câteva luni, apare câte o dubă din care mai sunt aruncate 10-15 patrupede, care devin "locuitori" ai Fileştiului şi aleargă după mâncare pe uliţele prăfuite.
