Când şi cum vor fi desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare la ALEGERILE din 5 iunie

Când şi cum vor fi desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare la ALEGERILE din 5 iunie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, luni, 23 mai 2016, la ora 15,00, la Sala de conferinţe din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, va avea loc tragerea la sorţi computerizată prin care vor fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora la alegerile din 5 iunie. La nivelul judeţului Galaţi sunt 436 de secţii de votare, iar în municipiul Galaţi sunt 176 de secţii în care gălăţenii îşi vor putea exercita dreptul de vot.

Potrivit legislaţiei electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în şedinţă publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. Tragerea la sorţi se face pe funcţii, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că tragerile la sorţi computerizate vor avea loc în prezenţa preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie, iar rezultatele acestora vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora.

Corpul experţilor electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către AEP.

Prevederile privind corpul experţilor electorali au fost introduse prin Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi se aplică şi la alegerile locale din 5 iunie 2016.

Citit 3045 ori Ultima modificare Sâmbătă, 21 Mai 2016 14:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.