ATENȚIE! Doar astăzi puteţi solicita URNA MOBILĂ. Află care sunt SECȚIILE DE VOTARE arondate spitalelor şi căminelor

ATENȚIE! Doar astăzi puteţi solicita URNA MOBILĂ. Află care sunt SECȚIILE DE VOTARE arondate spitalelor şi căminelor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Gălăţenii care nu se pot deplasa la secţiile de votare arondate domiciliului, din motive de sănătate, dar care doresc să-şi exercite dreptul de a vota, au la dispoziţie doar ziua de astăzi (sâmbătă) pentru a solicita urna mobilă! Aşa cum v-am mai informat, potrivit Biroului Electoral Municipal (BEM), cererile se pot depune până la ora 20,00, la birourile secţiilor de vot.

„Aceste cereri trebuie să fie însoţite cu documente justificative, acte medicale, dacă există decizie de încadrare cu grad de handicap sau alte documente de acest gen, prin care să reiasă starea de boală. Nu trebuie să fie precizat în mod expres că nu este transportabil sau că nu este deplasabil, dar din actele medicale trebuie să poţi trage o astfel de concluzie”, a precizat judecătorul Mihaela Diana Oancea, preşedintele Biroului Electoral Municipal Galaţi, care a adăugat că, în cazul în care alegătorul nu se află la domiciliul său, ci la o altă adresă, în îngrijirea unei persoane, spre exemplu, trebuie să solicite urnă mobilă la secţia de vot arondată zonei în care se află.

Judecătorul Mihaela Diana Oancea a explicat că, pe data de 5 iunie, în ziua votului, se vor deplasa cu urna mobilă la adresele indicate câte doi membri ai secţiilor de vot, care vor avea asupra lor listele suplimentare, buletine de vot şi, bineînţeles, ştampilă cu menţiunea „VOTAT”. Persoanele care vor beneficia de urna mobilă vor fi radiate din listele electorale din cadrul secţiilor de votare de care aparţin, pentru prevenirea votului multiplu.

IATĂ care sunt secţiile de votare arondate spitalelor şi căminelor

Potrivit Biroului Electoral Municipal, cei aflaţi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi vor solicita urna mobilă la secţia de votare nr. 130, iar cei din Penitenciar - la Secţia de votare nr. 37.

Gălăţenii care se află în Spitalul de Psihiatrie vor depune cereri la Secţia nr. 43, cei din Spitalul de Boli Infecţioase - la Secţia nr. 42, cei de la Pneumoftiziologie - la Secţia nr. 38, în timp ce Spitalului CFR îi corespunde Secţia nr. 34. Spitalului Judeţean i-au fost arondate nouă secţii de votare, câte una pentru fiecare etaj. Este vorba despre Secţiile cu nr. 52, 53, 54, 55, 92, 93, 98, 99 şi 100. Cei aflaţi în Spitalul Militar vor solicita urna mobilă la Secţia nr. 40, pacienţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Buna Vestire” - la Secţia nr. 35, iar cei ai Spitalului de Copii - la Secţia nr. 102.

Pentru cei din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon”, cererile trebuie depuse la Secţia nr. 39, pentru cei din Centrul Medico Social - la Secţia nr. 39, pentru cei din Centrul pentru Persoane Vârstnice "Ştefan cel Mare" - Secţia nr. 21, pentru cei din Centrul pentru Persoane fără Adăpost - la Secţia nr. 43, iar pentru cei din Căminul de locuinţe şi sprijin pentru tineri - la Secţia nr. 41.

Conform estimărilor BEM, în cele 15 instituţii ar putea vota peste 3.000 de persoane.

Citit 3745 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Iunie 2016 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.