PRIMĂRIA Galaţi este gata să se implice în SALVAREA echipei de fotbal OŢELUL

PRIMĂRIA Galaţi este gata să se implice în SALVAREA echipei de fotbal OŢELUL
Evaluaţi acest articol
(200 voturi)

* Paşii ce trebuie parcurşi pentru o finanţare din partea municipalităţii sunt readucerea sediului social în Galaţi şi schimbarea formei de organizare din punct de vedere juridic


Ceea ce nu cu mult timp în urmă părea pentru mulţi o utopie, salvarea echipei de fotbal Oţelul Galaţi de la desfiinţarea are şanse tot mai mari de reuşită, mai ales că şi municipalitatea este dispusă să se implice, conform primarului Marius Stan.

Una din condiţiile extrem de importante a fost îndeplinită în prima parte a lunii decembrie, când pasivul financiar al clubului a scăzut substanţial după anularea datoriei de aproximativ 5 milioane de euro ce fusese imputată de către ANAF în 2013.

Următorul pas îl reprezintă întocmirea unui nou plan de reorganizare, adaptat la noua situaţia financiară a Fotbal Club Oţelul SA, care să fie aprobat de Tribunalul Bucureşti pe 13 ianuarie, atunci când este un nou  termen în procesul de insolvenţă a societăţii.

Apoi, se doreşte finalizarea procedurii de readucerea a sediului social în Galaţi şi modificarea formei de organizare din punct de vedere juridic, din societate pe acţiuni în asociaţie sportivă non-profit, acţiune similară celei de la Brăila, din vara acestui an, când CF Brăila SA a devenit AS Dacia Unirea.

Primarul Marius Stan a spus că parcugerea acestor paşi este obligatorie pentru a putea fi posibilă dorita finanţare din partea municipalităţii. "Unde la un moment dat nu era nicio şansă de a fi readus în Galaţi, am înţeles de la cei care coordonează activitatea clubului că ar fi o posibilitate să se reuşească acest lucru. Din punctul nostru de vedere, aşteptăm să se parcurgă paşii respectivi, astfel încât să poată fi finanţat şi de către Primărie. Pentru club, ar putea fi o salvare finanţarea de către Primărie, dar pentru asta mai sunt nişte etape de parcurs. Este posibilă această finanţare, condiţionată de readucerea sediul social în Galaţi, de obţinerea acceptul Federaţiei Române de Fotbal de a evolua în Galaţi şi de transformarea din societate pe acţiuni în societate non-profit. Toate aceste trei condiţii sunt obligatorii. Fără doar şi poate, voinţă din partea noastră, a municipalităţii, există, nici nu se pune problema, dar trebuie îndeplinite aceste condiţii pentru a fi totul legal.  Nu e uşor, dar cei de acolo ştiu ce au de făcut", a declarat Marius Stan.

Acţiunile FC Oţelul au fost preluate în septembrie 2012 de către TNG, companie controlată de Dan Adamescu. Deşi, în acel moment, în conturile societăţii erau aproximativ 5,5 milioane de euro, peste nouă luni s-a declarat intrarea in isolvenţă. Fără susţinere financiră din partea acţionariatului, echipa a retrogradat vara trecută din prima ligă, iar în eşalonul secund s-a ajuns până la situaţia de a nu avea bani pentru deplasari, suporterii făcând chetă pentru a evita neprezentarea şi a ţine astfel Oţelul în viaţă.

Foto Sorin Pană

Citit 4256 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Decembrie 2015 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.