VERDICT DUR în cazul unei CRIME care a îngrozit Galaţiul. PRIMA FEMEIE condamnată la ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ

Scris de  Marți, 02 Februarie 2016 00:00
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Crima care a îngrozit comuna Frumuşiţa la începutul anului trecut a fost tranşată dur de magistraţi în primă instanţă, cu pedepse maxime


Tanţa Bîgu şi Sântion Gherasim nu vor mai respira aerul libertăţii prea curând după ce judecătorii i-au găsit vinovaţi de uciderea cu premeditare şi cruzime a Ninei Petrea, cunoscută sub porecla de Nina Farmacista, o ţiitoare a bătrânului şi o rivală a femeii. De fapt, este puţin probabil ca bătrânul, în vârstă acum de 75 de ani, să mai iasă vreodată din puşcărie pentru că judecătorii Tribunalului Galaţi l-au condamnat, zilele trecute, la 30 de ani de închisoare.

Teoretic, pedeapsa primită de bătrânul care a amestecat alcoolul, iubirea şi sadismul este mult mai mică decât cea pe care a luat-o complicea lui, Tanţa Bîgu, despre care anchetatorii au stabilit că a avut un aport semnificativ în suprimarea rivalei Nina, aplicându-i lovituri crunte cu tot ce i-a picat în mână, cu intenţia clară de a o ucide. Tanţa a fost condamnată la închisoare pe viaţă şi obligată, în solidar cu bătrânul, să-i plătească văduvului victimei daune materiale şi morale care însumează 15.000 de lei. Pedeapsa aplicată de Tribunalul Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curte.

Totuşi, în fază de primă instanţă, această pedeapsă cu detenţia pe viaţă este cea de-a şasea pronunţată de Tribunalul Galaţi, prima pentru o femeie, de la crima de la „Nasty Change”. Cele mai recente condamnări la această pedeapsă au primit-o ucigaşii taximetristului Valentin Andrieş. Unul dintre ei a reuşit să scape de puşcăria pe viaţă, sentinţa fiindu-i diminuată de magistraţii Curţii de Apel.

Crimă din nebunie şi sadism

O componentă a condamnării pronunţate de Tribunalul Galaţi în acest dosar o constituie şi obligarea Tanţei Bîgu la tratament medical după ce expertizele medico legale şi neuropsihiatrice au evidenţiat că aceasta manifestă un comportament violent şi este predispusă la cruzimi şi acte de sadism. „Dispunerea plăgilor înţepat-tăiate pledează pentru sadism cu componentă sexuală sau pentru agresiune produsă pe fondul geloziei”, au concluzionat specialiştii care au numărat pe corpul victimei zeci de lovituri de cuţit, vătrai metalic şi par de lemn.

Oribila crimă s-a înfăptuit într-o noapte geroasă, înaintea Bobotezei din 2015. Atunci, Nina Farmacista, pe numele ei real Nina Petrea, a poposit în casa lui nea Gherase, pentru ceva de mâncare şi ceva mai multă licoare cu care să stingă frigul. După ce s-a omenit bine (legiştii au stabilit că avea alcoolemie în sânge la 2 la mie), Nina a adormit buştean, situaţie care i-a picat mănuşă rivalei Tanţa, aflată şi ea în casa ibovnicului pe care îl împărţeau amândouă. Iniţial cu mâinile goale, Tanţa a deschis atacul asupra Ninei năucită de băutură şi de somn.

„Inculpata Bîgu Tanţa, pe fondul stării de gelozie pe care a recunoscut că o manifesta faţă de victima Petrea Nina, a început pur şi simplu să o lovească pe aceasta în mod repetat, cu pumnii şi palmele peste cap precum şi cu picioarele în zona gurii. (…) În aceleaşi împrejurări, considerând insuficiente mijloacele pe care le folosea,  inculpata a folosit împotriva victimei şi unul din lemnele care urmau a fi folosite la foc şi se aflau lângă soba din bucătărie, lovind-o pe aceasta, în mod repetat, în zona capului şi în diverse alte zone ale corpului”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Pentru a-şi încheia demersul vindicativ, Tanţa ar fi pus mâna pe un cuţit de bucătărie cu care i-a tăiat chiloţii Ninei, aruncându-i în foc. Asta nu a făcut decât să deschidă calea „marelui atac” al lui nea Gherase. Cu o cruzime alimentată din belşug de băutură, bătrânul a pus mâna pe cuţitul cu care a înjunghiat-o de mai multe ori. Nici pentru bătrân, care iniţial a negat că şi-ar fi ucis ibovnica, verdictul specialiştilor nu a fost deloc blând şi a atârnat greu la sentinţă: „Inculpatul Sîntion Gherasim are tendinţe clare către practici sexuale aberante (sadism, folosirea de obiecte străine cu funcţie sexuală), startul acţional sadic este impulsiv”, se arată în raportul specialiştilor Serviciului de Analiză Comportamentală.

Citit 5928 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Februarie 2016 23:49

2 comentarii

  • postat de mircea Marți, 02 Februarie 2016 18:58 95.76.33.*** Link la comentariu
    0
    2

    Ati uitat ca inainte cu 1 an fiul lui nea Sintion a fost ucis intr-o noapte cu mai multe lovituri de cutit de catre concubina sa ! Blestem curat !

    Raportează
  • postat de Catavencu Marți, 02 Februarie 2016 13:57 193.231.148.*** Link la comentariu
    0
    8

    Viata la tara... Sex, crima... si droguri?

    Raportează