Anca Melinte

Anca Melinte

Cine câştigă 10.000 de euro pe zi din sex

Joi, 08 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Mireasa, ca un sens giratoriu. O sărmăluţă, atât a reuşit să mănânce miresica Andreea Tonciu la propria nuntă. Şi asta nu pentru că n-ar fi avut poftă de toate delicatesele servite pe platouri aurite! Din contră! Şi fiind vorba de Andreea Tonciu - ce-i drept, de când a născut, îmi pare mult mai blajină faţă de diva arţăgoasă pe care o ştiam - nu se pune problema că ar fi fost prea timidă ca să mănânce pe săturate la o petrecere. Adevărul l-am aflat marţi seară ...

LUCRĂRILE PUBLICE aduc BANI. Firme care au câştigat milioane de euro din afacerile cu Primăria Galați (FOTO)

Joi, 08 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în ANCHETĂ
În prima jumătate a anului 2016, municipalitatea gălăţeană a atribuit 37 de contracte, în valoare de 19,2 milioane de lei, fără TVA * Citadina ’98 SRL şi Lemacons SRL au luat "crema", prin adjudecarea a peste 40 la sută din banii puşi în joc Nu mai puţin de 19.269.231 de lei, fără TVA, adică peste 4,26 milioane de euro, este valoarea totală a celor 37 de contracte atribuite de Primăria municipiului Galaţi, prin licitaţie, selecţie de oferte ori negociere directă, în ...

Ultima strigare pentru asociaţiile de proprietari. Dosare pentru REABILITAREA TERMICĂ, doar până în noiembrie

Miercuri, 07 Septembrie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că 16 noiembrie 2016 este ultima zi pentru depunerea proiectelor de către asociaţiile interesate să să beneficieze de reabilitare termică pe fonduri europene. Locatarii pot beneficia, astfel, de îmbunătăţirea izolaţiei termice şi de hidroizolarea anvelopei clădirii, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic - încălzire şi apă caldă de consum, modernizarea ...

Deştepţii chelesc, iubăreţii încărunţesc, proştii…

Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
...rămân neschimbaţi. Aşa se încheie gluma din titlu, pe care mi-a spus-o cu ani în urmă, regretatul profesor Valeriu Diculescu. O poantă pe care mi-o amintesc când vine vorba de podoaba capilară a bărbaţilor. Luni, juma' de emisiune „Răi da’ buni” a fost dedicată implantului de păr de care a beneficiat Mihai Morar. Ca să crească suspansul, realizatorul TV a venit cu o pălărie albă, bine înfiptă pe cap. Între noi fie vorba, a fost cam ca la implanturile de silicoane ...

De ce-a plecat PRIMARUL Ionuţ Pucheanu la Bruxelles. Sprijin financiar pentru construirea unui AEROPORT la Galaţi

Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Centura ocolitoare a Galaţiului, construirea unui aeroport la Galaţi şi consolidarea Falezei Dunării au fost principalele subiecte de discuţie dintre primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu şi comisarul pentru Politica Regională a Comisiei Europene, Corina Creţu. Edilul urbei se află la Bruxelles împreună cu viceprimarul PSD Sorin Enache. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, temele care au fost discutate în cadrul întâlnirii cu comisarul Corina Creţu au viza ...

Ne mai trebuie 27 de aleşi?

Marți, 06 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Banii oraşului, dările pe care le plătim, investiţiile care ne pot aduce locuri de muncă, străzile şi trotuarele mai curate şi mai asfaltate (sau nu), parcurile, apa caldă, căldura, învăţământul, sănătatea, transportul public local – atâta cât a mai rămas ori cât ar trebui să fie – toate sunt la mâna lor. La mâna consilierilor locali. Nu e o figură de stil. Cu o singură ridicare de mână, cei 27 de aleşi locali ne pot decide soarta: pentru o lună, un an sau pentr ...

PRIMĂRIA GALAȚI cumpără bilete de avion. Ionuţ Pucheanu, deplasări la Salzburg şi Malmo

Marți, 06 Septembrie 2016 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La finele acestei luni, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, se va afla într-o deplasare în Austria şi Suedia. Primăria oraşului a anunţat pe portalul propriu organizarea unei achiziţii directe pentru bilete de avion pe ruta Bucureşti - Salzburg şi Salzburg - Copenhaga - Bucureşti, valoarea estimată fiind de 3.500 de lei fără TVA. Ieri a fost data-limită de depunere a ofertelor, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. În referatul de necesitate al achizi ...

Decizia fostului primar al Tecuciului. Ţuchel a RENUNȚAT la funcţia din PNL

Marți, 06 Septembrie 2016 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce Tania Bogdan a demisionat din funcţia de consilier judeţean, o altă demisie se adaugă pe masa preşedintelui PNL Galaţi, Victor Paul Dobre. Printr-un mesaj postat pe Facebook, fostul primar al municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel anunţă că „după aproape opt ani, mi-am înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Tecuci a PNL şi din toate structurile de conducere judeţene şi naţionale din care fac parte, pentru a mă dedica unor proiec ...

De ce nu se (mai) poartă sutien la nuntă?

Marți, 06 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Hei-rup cu mireasa. „Săriţi, c-o sufocă!”, mi-a venit să strig când am văzut-o pe biata Andreea Tonciu, înghiţită până la bărbie de rochia de mireasă, în vreme ce doi hojmalăi cu ceafa groasă continuau să îndese peste ea munţii de voaluri albe. Iar biata Andreea aproape că nu se mai zărea de sub crinolina uriaşă, pe care gărzile de corp se luptau s-o vâre în limuzină. Şi, a naibii, nu încăpea! Poate că o remorcă auto era mai nimerită. Despre mire nici nu se ...

BANII GALAȚIULUI, în aer. Rectificare de buget amânată

Marți, 06 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 25 de milioane de lei, necesari pentru funcţionarea oraşului şi 4,4 milioane de lei, pentru dezvoltarea Galaţiului au rămas în „stand by” din cauză că rectificarea bugetului local nu a fost votată Banii necesari pentru învăţământ, sănătate, curăţenia străzilor, cultură, sport şi transport, dar şi sumele necesare investiţiilor au rămas „în aer” din cauză că rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli nu a putut fi aprobată la recenta şedinţă o ...
Pagina 813 din 1582