În termenii administraţiei publice, la clasificarea localităţilor există „urban” şi „rural”. Ar mai fi trebuit, poate, să mai fie o categorie şi pentru Fileşti. Teoretic, zonă urbană, că doar ţine de Galaţi; practic, până şi termenul de rural ar fi, în multe privinţe, exagerat. Să spunem, totuşi, că Fileştiul e un fel de sat – „Satul de la capătul traseului 25”.
La marginea Fileştiului ai impresia că ai nimerit într-un decor de film de inspiraţie „postapocaliptică”. Casele sunt ascunse în spatele unor baricade şi panouri din metal ruginite, nu departe se văd ruinele unei construcţii lovite parcă de o bombă atomică, iar în pârâul din faţa scheletului unei staţii de autobuz duhneşte a stătut, sufocat de pet-uri, cauciucuri, doze de bere şi boarfe mucegăite…
Pe timpuri, aveam să aflu de la cineva, acolo ar fi fost acolo un parc pentru copii – cu băncuţe, tobogan, leagăne. N-a mai rămas nimic! Doar o alee betonată, crăpată, printre bălării, ce duce spre un podeţ ruginit dincolo de care se întinde un fel de mlaştină mizeră, ţinut al câtorva câini de pripas şi al unor raţe mutante ce par a se simţi în largul lor în mijlocul acestui peisajului intrat în putrefacţie.
Toate drumurile duc la tomberoane
Puţin mai la deal, dăm de primele semne de civilizaţie. O cârciumă! Terasa este însă goală. Doar un cetăţean a intrat să-şi cumpere un pachet de ţigări. Şi-a lăsat bicicleta în faţa stabilimentului, fără grija că ar putea să i-o fure cineva. N-ar cine, în jur e pustiu. În plus, ce Doamne iartă-mă să faci cu o bicicletă rablagită? În sfârşit, apare şi un „25”! Zona se mai animă un pic odată cu venirea autobuzului. Oamenii au fost „în oraş”, după târguieli, unii vin de la serviciu, alţii şi-au dus copiii la şcoală. În Fileşti cică nu este şcoală, doar o grădiniţă, nici aia cine ştie ce. Acum, că am ieşti în primăvară, mai e cum mai e. Dar iarna, pe viscol, e jale. Te vântul pe sus, cu tot cu copii.
„Să scrieţi de gunoaiele astea, că ne-am săturat, uitaţi şi dumneavoastră în ce hal trăim! Ne-am săturat de mizerie!”, ne spune din mers o doamnă pe ton foarte hotărât. De la pârâul plin de gunoaie până pe casele de pe deal se întinde o dâră de resturi fel de fel. „Da aici nu ajunge Ecosalul?”, întrebăm noi. „Ajunge pe naiba! Nu vedeţi?”, ne spune doamna şi ne arată, niţel mai sus, locul pompos denumit „Piaţa Fileşti”. În fapt, e intersecţia ceva mai mare a unor străduţe. Dacă Fileştiul ar fi în Italia sau în Spania, probabil că acolo ar fi fost o piaţetă pietruită, cu o fântână arteziană sau măcar o cişmea, să mai stea lumea la un pahar de vorbă. Dar cum Fileştiul este la marginea Galaţiului, în loc de siestă mediteraneană, „Piaţa Fileşti” a fost transformată într-un punct de colectare a gunoiului. Şi aici mizeria dă pe dinafară, nici nu vreau să mă gândesc, vara, cam cum e să ai poarta cu ieşire la „piaţetă”.
Cu tărăbuţul după butelie
Suntem, cumva, în mijlocul Fileştiului. Ca să nu ne rupem din prima picioarele am luat-o pe „strada principală”, în fapt o alee ce a văzut ceva mai mult asfalt la viaţa ei, spre deosebire de uliţele alăturate pe unde, pe ploaie, ar fi mai bine să nu te aventurezi dacă nu vrei să intri în glod până la gât. „Strada principală” se numeşte „V.A. Urechia”! Săracul, ce-a fost şi ce a ajuns….
Ne întâlnim cu nea Ion Chilianu. Trage după el o butelie pusă pe un tărăbuţ. „De zece ani, aici, tot cu tărăbuţul! O butelie ţine cam o lună. N-au fost gaze niciodată, acum este un tabel, la magazin, să vedem ce-a să iasă…”, ne spune el. Într-adevăr, ne confirmă Remus Pungan, la magazin s-au adunat vreo 90 de cereri de la oamenii care vor să-şi tragă gaze naturale, dar doritori ar fi mai mulţi. „Bine, acum mai e problema şi de posibilităţi, cine poate să-şi tragă gaze, că şi aici sunt nişte cheltuieli, cu branşarea. Dar noi am depus actele pentru proiectare, avizare, la un birou din Constanţa, să vedem. Contribuie Distrigaz, urmează să vorbim şi cu cei de la Primărie, să vedem dacă pot să ne ajute la lucrările de utilităţi”, ne explică dl Pungan.
Cu utilităţile pe uliţă
O altă problemă e cu apa şi canalizarea. „Apă mai este pe ici, pe acolo, dar reţeaua e veche. Canalizare, în prezent, nu e nicăieri. Acum, cică din aprilie, se intră cu amenajarea de şantier, să tragă apă şi canalizare şi la noi!”, ne zice nea Tudorel Postolea. Ştie el ce ştie. „Noi aşteptăm, să vedem. Că în afară de plăcile alea de beton, puse la pârâu hăt ani, pe vremea lui Durbacă, nimic nu s-a mai făcut. Da, vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată, iar dacă se face reţeaua de apă şi canalizare ar fi mare lucru pentru noi”, ne mai zice nea Postolea.
Dacă s-ar trage reţele de utilităţi n-ar mai scuză nici pentru faptul că „străzile” rămân doar drumuri de pământ, doar cu ceva piatră aruncată pe ici, pe colo. De-a lungul timpului s-au tot plâns oamenii de drumuri, dar s-au ales doar cu promisiuni şi îndemnul de a avea răbdare. Acum, dacă se trag utilităţi – apă, canalizare, dacă ar ieşi măcar în parte socoteala şi cu reţeaua de gaze naturale, atunci Fileştiul chiar ar avea şanse să-şi schimbe faţa. Ar fi rost de ceva investiţii imobiliare. Şi acum se mai găsesc terenuri de vânzare, ba chiar şi câte o casă, dar acum Fileştiul nu e tocmai locul în care să vrei cu tot dinadinsul să-ţi trăieşti zilele.
Sunt însă şi unii care speră că zona se va schimba în bine. De altfel, dincolo de zonele publice în care mizeria şi dezolarea sunt (cel puţin acum) atotstăpânitoare, prin curţile oamenilor lucrurile arată îngrijit, semn că şi la Fileşti se mai naşte câte un gospodar. Sunt şi case mai vechi, dar văruite, cu grădini pregătite de primăvară, dar şi case noi, vile în toată regula, iar unele dintre ele chiar nu arată rău. Mai sunt gălăţeni care, în spatele perdelelor de verdeaţă sau al gardurilor, şi-au amenajat mici locuri… de vacanţă, cu legănuţe pentru copii, trambuline, pitici de grădină şi flori fel de fel. Poate nu degeaba, vreun localnic mai hâtru, a scris pus la intrarea în Fileşti o săgeată spre… „Sadova”. Deocamdată, însă, să fim serioşi, pe lângă Fileşti, „Las Fierbinţi” e staţiune de vacanţă.
Cum ar arăta Fileştiul "ca afară"
Din Fileşti sunt mulţi care au plecat să lucreze şi „afară”. S-au chivernisit, şi-au ridicat o casă sau şi-au cumpărat o maşină mai bună, dar când se întorc acasă nu se pot opri să nu se gândească la ce au văzut în străinătate. „Aici ar putea să fie frumos tare, ia gândiţi-vă cum sunt suburbiile prin Olanda sau Spania! Dar la ei nu-i doar cu interesul şi-o găleată la alegeri! Acolo treaba se face cu cap, nu-i ca la noi, sat fără câini!”, ne zice un fileştean mai tinerel.
Încerc, aleile de pământ să mi le imaginez alei frumos orânduite, asfaltate, cu case ce nu se ascund după garduri ruginite sau vălătuci de sârmă ghimpată. Îndrăznesc să cred că pârâul ar putea fi curăţat, că ar putea fi pe acolo chiar un ponton pentru pescuit sau vreo bărcuţă, că locul gunoaielor ar putea fi luat de spaţii verzi mărginite de copaci umbroşi, poate chiar vreun parc pentru gălăţenii care vor să evadeze la sfârşit de săptămână. Da, sună SF. E improbabil să vedem prea curând Fileştiul arătând aşa. Dar nu imposibil. Ţine de administraţia publică, dar şi de oamenii din zonă. Pentru că, nu-i aşa, nu degeaba se spune că, în definitiv, omul sfinţeşte locul.
Pierzi, câştigi, negustor te numeşti
Chiar dacă Fileştiul este oarecum rupt de lume, spiritul antreprenorial a prins ceva rădăcini şi aici. Cam firave, ce-i drept, dar suficient cât să aibă omul de unde să-şi cumpere o pâine, o sticlă de ulei sau o pungă de zahăr. La cele câteva magazinaşe din zonă nu se înghesuie lumea, dar sunt locuri unde te mai întâlneşti cu un vecin, mai schimbi o vorbă, mai afle una, alta. Mai înfloreşte pe ici, pe colo, comerţul de ocazie. Mai vinde unul un purcel, o ulcică de vin, pune un anunţ la poartă şi, cine ştie, poate se găseşte un muşteriu. Nu o să se îmbogăţească nimeni din asta, dar, vorba aia, pierzi, câştigi, negustor te numeşti. În afară de asta, ar mai fi câteva societăţi care şi-au făcut depozite sau sedii în zonă. În buricul Galaţiului ar fi fost, probabil, prea scump. O soluţie a fost pentru ele să-şi facă nişte puncte de lucru la Fileşti.
Refugiile de autobuz, devastate de „oamenii de bine”
După ce locuitorii din Fileşti au tot insistat pe lângă Primărie, în zonă s-a introdus traseul de autobuz 25. Ba s-au făcut mai multe staţii de autobuz şi s-au făcut şi nişte refugii pentru călători – cu bănci, acoperiş, paravane din sticlă. Ei bine, se pare că unora li s-a urât cu binele pentru că refugiile au fost, se pare nu o dată, vandalizate. Nişte „oameni de bine” s-au gândit că le-ar prinde bine pe lângă gospodărie nişte panouri sau geamuri de la refugii, aşa că, mai pe văzute, mai pe ascuns, le-au demontat şi le-au dus acasă. Acum, o fi având şi administraţia publică destule „păcate” în relaţia cu cetăţenii. Dar când, totuşi, şi se asigură nişte facilităţi, iar tu, cetăţeanul, îţi baţi joc de ele, atunci cum vine treaba? Când plouă sau e viscol, refugiile alea sunt binevenite. Condiţia este ca şi oamenii să le păstreze întregi.
Promisiunile trec, secţia de votare rămâne
Dintr-un afiş pus la vedere, află că la Grădiniţa cu program normal nr. 29, din Fileşti, este şi Secţia de votare 140. Ar fi, poate, timpul ca politicienii, mai ales cei care ajung prin funcţii mari prin forurile locale cale sau prin diverse instituţii, să-şi amintească şi de alegătorii din Fileşti. Probleme sunt destule, iar de la oameni am aflat că, până acum, promisiuni au fost cu carul prin campaniile electorale. La orizont vin alte alegeri, dar poate cetăţenii din Fileşti nu se vor alege şi de data asta doar cu vorbe goale.
Joi, venim la Spicu
"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 4 aprilie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru de la Spicu, să ne spuneţi ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce soluţii pot adopta pentru înfrumuseţarea cartierului. Ne puteţi transmite problemele dumneavoastră şi pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
