Cartierul dormea înfăşurat în pledul gros al întunericului. Blocurile lui maronii, care ziua semănau cu nişte cozonaci crescuţi din pământ, erau acum topite într-o masă neagră, enormă. Ici-colo, la geamuri, clipoceau prin ceaţă câţiva brazi de Crăciun. O linişte udă şi grea acoperea totul. Era spre dimineaţă, în noaptea de Ajun; oamenii dormeau după o petrecere generală, zgomotoasă, care pentru câteva ore însufleţise cartierul.
O lumină se aprinse la parterul unui bloc; din geam, o cascadă leneşă de lapte se revărsă câţiva paşi mai încolo, unde ceaţa o înghiţi cu totul.
Un bărbat între două vârste, cu gulerul flanelei tras până sub ochi, se apropie de geam şi răzui gheaţa cu o monedă. Apoi îşi lipi fruntea de bucata de sticlă curată. Rămase mult aşa: nemişcat, lipit de geam, cu privirea pierdută, parcă dormea cu ochii deschişi.
Într-un târziu scoase ceva din buzunar, un biscuit sau un colţ de pâine, şi începu să ronţăie. De undeva, dintr-un sertar, luă un ziar şi se apucă să-l răsfoiască. Stărui asupra titlului, angel_by_auguriape care îl şi mângâie cu două degete, în lung, ca şi cum ar fi îndreptat şuviţa unei femei dragi într-un moment de tandreţe extatică. O pisică îşi iţi capul pe sub braţul lui, apoi i se cuibări la piept, zgribulită. El îşi lipi obrazul de blana ei şi continuă să răsfoiască ziarul. Citea cu încântare. Pracă o mână nevăzută se ridica din pagină şi îl mângâia, îi îndrepta pe faţă încruntările unor supărări adânci.
Deodată, cum citea scufundat cu totul în cuvinte, tresări violent. Pisica se sperie şi sări din braţele lui. Bărbatul se repezi cu capul spre geam. Încerca să descâlcească în zadar cu privirea câlţii ceţii şi ai întunericului. Începu să zgârie cu unghiile gheaţa subţire.
Mai repede, mai repede.
Şi brusc se opri.
Văzu cum în zidul rece al nopţii se deschide o crăpătură de lumină palidă. Şi cum din despicătură se desprinde şi vine spre el, plutind lin, la o palmă de pământ, un bărbat înalt, cu un ciuf în frunte. Strângea o carte la piept, peste cămaşa albă. Privirea lui trecea prin geam, prin ochii bărbatului încremenit de uimire, se pierdea în hăul lumii.
Părea o statuie. Alunecă până aprope de geamul luminat şi se opri. În jurul arătării ardea o lumină albă ca hârtia de ziar.
În casă, bărbatul rămase cu gura căscată, cu ochii bulbucaţi. Încercă să-şi facă o cruce, dar mâna îi căzu de la frunte ca retezată de satâr.
- O Doamne! murmură bărbatul… Fie-ţi milă!
Şi atunci arătarea, ieşind din amorţirea ei nepământeană, duse mâna la spate, se scotoci în buzunar şi începu să arunce în geam, rar, cu mişcări moi, monede de 50 de bani.
Apoi întinse mâna prin geam, luă ziarul.
- E al meu! spuse fantoma.
Şi plecă plesnindu-şi bretelele de umeri.
Citeşte şi: Raport către Moş Crăciun
