Donatorii de sânge primesc de patru ori mai mulți bani

Donatorii de sânge primesc de patru ori mai mulți bani
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Donatorii de sânge beneficiază, din 2024, de tichete de masă cu o valoare de patru ori mai mare față de anii trecuți

Măsura a fost adoptată de Ministerul Sănătății, cu scopul de a stimula donațiile, iar efectele au început deja să se facă simțite. Centrele de transfuzii din întreaga țară au fost suprasolicitate în ultima vreme, ca răspuns la noua decizie. La Galaţi, numărul celor care s-au prezentat să doneze sânge s-a dublat faţă de anul trecut, în prima zi lucrătoare din acest an înregistrându-se 71 de solicitări.

Până acum, valoarea unui tichet era de aproape 10 lei. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea acestui tichet de masă a crescut la 40 de lei. Cei care donează sânge primesc șapte tichete de masă, respectiv 280 de lei pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau până acum În plus, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu și 50 la sută reducere la transportul în comun.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții. Printre acestea se numără vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, pulsul regulat și tensiunea arterială stabilă. De asemenea, donatorii nu trebuie să fie sub tratament sau să fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele şase luni. Se poate dona sânge de maximum patru ori pe an, la un interval de trei luni.

Citit 981 ori Ultima modificare Luni, 08 Ianuarie 2024 19:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.