Exponat inedit la Muzeul de Istorie

Exponat inedit la Muzeul de Istorie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" îi invită pe gălățeni, în luna mai, la miniexpoziția "Mașină de scris Hammonia". Obiectul, cu o valoare muzeistică deosebită, face parte din patrimoniul instituţiei din anul 1949, când Anton Panaitescu, directorul Bibliotecii "V.A. Urechia", l-a donat Muzeului "Alexandru Ioan Cuza". Procesul-verbal a fost aprobat de Ministerul Învăţământului Public, pentru a îmbogăţi colecţiile muzeului.

Maşina de scris marca "Hammonia" a fost inventată de Andreas Hansen, în anul 1882, conform Oficiului Imperial de brevete din Hamburg (brevetul cu numărul 27095, din 18 august 1882). Doi ani mai târziu, firma Guhl & Harbeck din Hamburg a început să fabrice maşina de scris în uzina proprie, unde producea până atunci maşini de cusut. Iniţial, maşina de scris a costat 45 de mărci, apoi preţul a fost ridicat la 60 de mărci. "Hammonia", care poartă numele latin al oraşului Hamburg, a fost prima maşină de scris produsă în Germania.

Bunul cultural care se regăseşte în Colecţia "Ştiinţă şi tehnică", îngrijită de muzeograful dr. Valentin Bodea, va putea fi admirat timp de o lună, la Secția Lapidarium a Muzeului de Istorie.

Citit 890 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2024 12:09

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro