În ultimii 39 de ani, prin mâinile lui Vasile Pocovnicu au trecut circa 13.000 de gălăţeni cu oasele frânte. Specializat în montarea ghipsului, asistentul medical în vârstă de 64 de ani lucrează la Judeţean încă de când s-a inaugurat spitalul, în anul 1972. Avea atunci doar trei ani de experienţă, de la absolvirea şcolii sanitare. Ce oase îşi rup gălăţenii şi când, cum e tehnologia ortopedică acum de azi faţă de cea de acum 30 de ani, dar şi care este secretul longevităţii într-o meserie deloc uşoară, aflaţi din interviul pe care ni l-a acordat cel mai experimentat ghipsar al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
V-aţi numărat pacienţii din cei 39 de ani de activitate la Urgenţe?
Nu i-am numărat, dar putem face un calcul. Lucrez 11 luni pe an, cu o medie de 11 pacienţi pe zi, din 1972. Câţi ies? (12.870 de pacienţi – n. r.)
Ce oase îţi rup gălăţenii, de obicei?
Probabil că cea mai frecventă este fractura de antebraţ. Toţi suntem expuşi pentru că, atunci când se dezechilibrează şi cade, omul are tendinţa să se sprijine pe podul palmei. Dacă impactul este unul dur, osul numit radius se poate rupe, pe linia inferioară.
Există persoane predispuse la fracturi?
Trebuie să ţinem cont aici şi de vârsta pacientului. De regulă, persoanele care au trecut de 50 de ani sunt predispuse la fractura de şold, care pune mari probleme, în timpul recuperării. Apoi, copiii şi bătrânii sunt întotdeauna mai expuşi.
În ce anotimp e mai aglomerat în camera de ghips de la Urgenţe?
Iarna, spre exemplu, avem toată gama de fracturi: de gleznă, de antebraţ, de şold, de humerus ş.a.m.d. Toată lumea este predispusă, mai ales în prima săptămână după ce apare gheaţa şi oamenii încă nu realizează pericolul. Apoi, încep să fie mai atenţi. Toamna este sezonul celor din mediul rural. Unii vin de la câmp în vârful unei căruţe încărcate. Cad şi ajung la noi, inclusiv cu fracturi de coloană cervicală. Apoi, vara ne vin mulţi bărbaţi care şi-au fracturat gleznele la fotbalul jucat la iarbă verde sau pe terenuri închiriate, în nocturnă. Iar primăvara este anotimpul copiilor care se urcă în copaci, după gorgoaze, cad şi se aleg, cel mai adesea, cu fracturi de cot.
Cât trebuie să ţinem ghipsul?
Un membru superior trebuie imobilizat, de regulă, între 21 de zile şi două luni şi jumătate. La copii, vindecarea durează în 21 de zile, iar la bătrâni se poate rezolvă chiar într-o lună şi jumătate. Totul depinde şi de calitatea osului. Dacă este dens, se rupe mai greu, dar şi vindecarea este una de durată.
Ce se întâmplă cu osul fracturat, pe durata imobilizării în ghips?
Osul fracturat prezintă o fisură, iar organismul produce ceea ce noi numim calus, adică o substanţă care să umple acest gol. Procesul durează până la două luni şi jumătate. Gândiţi-vă la două bare de fier pe care vrem să le sudăm. Dacă acestea sunt lipite între ele, ne e uşor, dacă nu sunt bine fixate, ne e mai greu, iar rezultatul final va fi de mai slabă calitate. Odată cu apariţia materialelor de osteosinteză, bucăţile de os pot fi mai bine fixate, iar vindecarea durează mult mai puţin. Astfel, un pacient cu o gleznă fracturată, operată şi imobilizată se poate întoarce la serviciu, pe propriile picioare, după circa o lună şi jumătate de repaus.
Vă place ceea ce faceţi?
Acum da, foarte mult, mai ales că avem în spital şi materiale adecvate. Până în urmă cu vreo cinci ani, modelam aparatele ghipsate din ipsos industrial. De fapt, ipsosul pur (pe care îl folosim acum) este sulfat de calciu cu două molecule de apă, iar feşele au şi glicerină şi alte substanţe. Ipsosul industrial, cu care ne obişnuisem, conţine şi impurităţi: nisip şi ciment, un lucru nu tocmai de dorit, din pricina efectelor acestor substanţe asupra pielii pacientului.
Câţi ani îi trebuie unui ghipsar ca să înveţe toate secrete meseriei şi ca să poată alina suferinţa bolnavului?
Dacă eşti într-adevăr pasionat de ceea ce faci şi vrei ca omul căruia îi pui ghipsul să se refacă bine şi repede, ai nevoie de minim 10-15 ani. Pe măsură ce capeţi o anumită experienţă şi lucrezi fără să faci mişcări brutale, scade şi durerea de moment a pacientului. De fapt, această durere este cauzată de contractura antagonică a muşchilor. Cu alte cuvinte, muşchii care acţionează pe osul rupt trag în părţi diferite. În aceste condiţii, dacă mai vii şi tu să-l smuceşti, contractura e şi mai mare şi pacientul va avea nevoie de anestezie. Noi nu rezolvăm chiar toate cazurile pentru anestezie, pentru că ne-ar trebui o armată de medici anestezişti. Sunt însă şi cazuri, cum ar fi fractura de umăr, care nu se pot face rezolva decât sub anestezie. Pentru fracturile mici, care necesită corecţii, se practică doar anestezia locală.
Unde mergem când ne rupem oasele?
Dacă aţi suferit o fractură, trebuie să ajungeţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Primiri Urgenţe. Medicul de gardă care asigură triajul vă va consulta şi, cel mai probabil, vă va recomanda o radiografie. „Din acest punct, pacientul este fie internat şi ajunge pe secţia de Ortopedie, fie vine la noi, la camera de ghips din Urgenţe, cu radiografia şi recomandările medicului. Îi aplicăm aparatul ghipsat, iar pacientul poate pleca acasă. Nu se va mai întoarce aici, pentru control, ci va merge la data pe care i-o indicăm, la cabinetul de ortopedie care funcţionează în regim de Ambulatoriu”, ne spune Vasile Pocovnicu, cel mai vechi angajat al camerei de ghips din Urgenţe.
Cine pune ghips la Spitalul Judeţean
În acest moment, la camera de ghips din Urgenţe lucrează cinci ghipsari, care acoperă şi turele de noapte. În cabinetul de Ortopedie care lucrează în regim ambulatoriu există alte două persoane însărcinate cu montarea aparatelor ghipsate. În secţia de Ortopedie situată la etajul cinci al Spitalului Clinic de Urgenţe Galaţi există un alt specialist în acest domeniu.
Fiecare pacient, o provocare medicală
În cazul fiecărui pacient, montarea aparatului ghipsat este o provocare, ne spune Vasile Pocovnicu, un ghipsar cu peste 40 de ani de experienţă. „Niciodată osul nu se rupe la acelaşi nivel. Fractura e ba mai sus, ba mai jos, mai la stânga sau mai la dreapta. Un os e mai dens, altul e afectat de osteoporoză. Mereu e ceva nou. O amprentă nu seamănă cu alta. Cam la fel e şi cu oasele fracturate”.
Copiii cu fracturi, la Spitalul „Sfântul Ioan”
„Nu lucrăm cu copii, declară Vasile Pocovnicu. „Am asigurat urgenţele pentru cei mici până la înfiinţarea Spitalului de Copii. Dar ei au altă patologie, pentru că sunt în creştere. Aşa că e bine să se ocupe de ei un specialist în problemele pediatrice de acest gen. Apoi, apar litigii. Dacă pui ghips unui copil şi îţi iese doar în măsură de 80-85 la sută, atunci când îl consultă pediatrul, crede că putea face o treabă mai bună. Iar părinţii ne vor întreba de ce le-am tratat copilul, dacă ştiam că există şi specialist pentru copii”. Cel mai bine ar fi, deci, să îi duceţi pe cei mici care au suferit fracturi la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfântul Ioan”.
Pus greşit, ghipsul ne îmbolnăveşte
„Atunci când nu este bine pus, ghipsul devine compresiv, adică apasă asupra suprafeţei pe care o imobilizează şi opreşte circulaţia arterială, ducând la ceea ce noi numim ischiemie – lipsa oxigenării ţesutului respectiv. Mai ales la copii, dar şi la adulţi în unele cazuri, membrul astfel afectat poate paraliza”, ne spune cel mai experimentat ghipsar al Spitalului Judeţean.
„Tot în cazul în care ghipsul nu a fost bine modelat şi aplicat, mai ales la copii, pot apărea şi alte infirmităţi. De exemplu, cotul se poate bloca, în cazul în care este imobilizat pentru o perioadă prea îndelungată. Tocmai de aceea, în cazul celor mai mulţi pacienţi, încercăm să imobilizăm în ghips cât mai puţin articulaţiile cotului şi umărului”, mai spune interlocutorul nostru.
O altă problemă o reprezintă repunerea oaselor piciorului, după fractură. Dacă acest procedeu nu se efectuează corect, pacientul poate rămâne cu defecte de mers.
Veniţi direct la Urgenţe!
Mulţi gălăţeni cu oase rupte vin la Urgenţe prea târziu. Dacă fractura nu doare foarte tare, viitorul pacient al medicului ortoped preferă să mai amâne vizita la spital, măcar pentru o zi sau două. „Când vin aici, se suprapun cu pacienţii care s-au prezentat pentru incidente recente şi, din acest motiv, trebuie să aştepte, uneori, să fie văzuţi şi trataţi. Rândul lor, de drept, era cu o zi sau două în urmă, când suferiseră fracturile”.
