Pe strada Constructorilor - Gunoaiele gonesc copiii din parc

Pe strada Constructorilor - Gunoaiele gonesc copiii din parc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Un cititor ne-a sesizat situaţia unui parc recent inaugurat pe strada Constructorilor. „Spre surprinderea mea, parcul este plin de copii. După alte două zile, observ cu mare mirare că în parc erau şi adolescenţi. Acesta este un semn că tinerii şi copiii nu ar mai sta la calculator, dacă ar avea unde să îşi petreacă timpul liber. Situaţia s-a schimbat când acest parc a devenit un focar de infecţii, pentru că sunt amplasate trei sau patru coşuri de gunoi, înconjurate de resturi”, ne scrie Cristian Roman.

O bunicuţă cu care am discutat ne spune că sunt soluţii: „Ar trebui golite de mai multe ori pe zi, trei coşuri nu ajung. Să pună mai multe şi mai mari. Sunt şi amplasate lângă bănci, ca să stăm în mizerie”, explică Elena Popa.

Deocamdată nu se poate interveni

Pentru a vedea cine se ocupă de întreţinerea acestui parc, am contactat-o pe Nicoleta Manole, purtătoarea de cuvânt a Primăriei. Aceasta ne-a spus că proiectul încă este în desfăşurare pentru că parcul este recent inaugurat, de aceea nu se pot scoate sau introduce coşuri de gunoi. De asemenea, a precizat că cei care au grijă de parc vor încerca să golească mai des coşurile de gunoi.

Citit 2738 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2012 21:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.