Am trecut duminică Dunărea… Dincolo, o lume abandonată, mizeră, cu câini foarte slabi, care smulg până şi restul de pâine uscată de la gura puilor, într-atât sunt de disperaţi jigăriţii! Peste Dunăre, sărăcia are buletin de judeţul Tulcea! Dacă înainte de război plăcerea gălăţeanului era să iasă în drumeţie spre munţii Dobrogei, iar înainte de Revoluţie gălăţenii mergeau şi peste fluviu, la plaja Cocuţa, acum satul I. C. Brătianu (spre care arată cu degetul şi statuia cunoscutei personalităţi), fostul sat 23 August - pe vremea comuniştilor - şi, mai înainte, Zaclău, a rămas cu o natură superbă, dar total abandonată.
Nicio ofertă călătorului!
Fostul restaurant „Lotca”, închis după Revoluţie, îşi cască negrul gol al fostelor ferestre, alături de un maidan cu PET-uri şi alte gunoaie. După debarcader, nici cârciuma insalubră de dinainte de ´89 nu mai e, doar trei „magazine” din tablă, ca nişte barăci ori chiar coteţe, de unde poţi să cumperi produse de chioşc de-ale gurii, chiar şi o bere, pe care s-o bei în natură, că n-ai unde. Altfel, o natură extraordinară, cu locuri largi de plimbare, cu pădure bogată (câte-un copac prăbuşit nu deranjează ochiul edilului!), cu un mal al Dunării de unde poţi vedea Galaţiul şi unde, la o adică, s-ar putea campa, dacă ar fi ofertă şi s-ar amenaja cât de cât ceva. Vara, câte-un curajos vine cu cortul pe acel mal sălbatic, între copaci, pentru o viaţă simplă, adevărată. O colaborare între autorităţile gălăţene şi cele tulcene ar putea măcar revigora bruma de agrement de dinainte de 1989, cu ceva câştig chiar, mai ales că, pentru a ajunge la Tulcea sau Constanţa şi de acolo, înapoi, până la Iaşi, trebuie să faci o trecere a fluviului, întotdeauna plăcută, şi să aştepţi degeaba la I.C. Brătianu.
