„Semizei”, aşa îşi numeşte copiii şi nepoţii, aşezându-i, cu respect, admiraţie şi dragoste, în rândul modelelor ei de viaţă. Pasionată de poezia şi de ştiinţa vieţii, a predat biologia vreme de 37 de ani, rămânând o romantică incurabilă şi o colecţionară de obiecte preţioase, alături de un bărbat devotat cerului şi tehnicii - ofiţer tehnic de aviaţie - dar pasionat de pescuit.
Ioana şi Vasile Stoian sunt împreună de 45 de ani şi nu ştiu când le-au „zburat” anii. Cum s-au putut apropia doi oameni atât de diferiţi?
„Munca şi pasiunile ne-au creat. Suntem rodul muncii noastre. Soţul meu, obişnuit cu rigoarea militară, a fost mai mereu pe drumuri, făcând naveta între casă şi aeroporturile militare. Un om devotat unei meserii cu care şi capetele regale se mândresc şi care fac o onoare din a ˝şurubări˝”.
„Mi-a acceptat pasiunile şi în timp a ajuns să se mândrească cu ceea ce am adunat. Nu ne-am încurcat unul pe celălalt şi ne-am creat o oarecare independenţă unul faţă de celălalt”, ne mărturiseşte dna Stoian.
Ioana Stoian este Racul tipic, pasionat de comorile ei, „lucruri de caracter şi de bun-gust”, după cum le descrie. Este vorba despre o impresionantă colecţie de flori din adâncuri - cochilii şi scoici, de obiecte şi aranjamente vintage, de ştergare şi ţesături populare vechi. Mai e mândră de ceva: de colaborarea continuă cu tinerii şi copiii.
Poezia din ştiinţă
„Bunicii erau păstrători, nu aruncau uşor lucrurile trainice”, spune profesoara Stoian. De aici, şi de la zodie i se trage spiritul de colecţionară. Prima care îţi sare în ochi de îndată ce treci pragul sufrageriei este colecţia de flori din adâncuri. Moluşte sună parcă prea rece.
„Acestea sunt ca nişte boboci, acestea sunt deja înflorite... sunt florile mele pentru eternitate”, ne spune profesoara arătându-ne cochilii de tot felul.
„Biologia este o ştiinţă exactă, dar are poezie. Înainte de a preda gasteropodul, vorbeam despre poezia şi frumuseţea lui. Le spuneam copiilor să privim mai întâi viaţa ca artă şi apoi să o disecăm. Aproximativ 100 de specii am reuşit să determin, dar procesul este greu, pentru că nu am materiale”, spune dăscăliţa cu suflet şi condei de poet.
Versurile pe care le scrie sunt dovada vie a romantismului ei. Nu ştie numărul moluştelor - din superstiţie, dar cea mai valoroasă este un Nautilus, contemporan cu dinozaurii. Vasile Stoian a acceptat pasiunile soţiei, care a tratat, la rândul ei, cu îngăduinţă pasiunea lui pentru pescuit. Or fi peştii creaturi ale adâncurilor, dar nu se compară cu scoicile ei, care nu fac mizerie, solzi şi nici nu pot fi gătite...
Florile uscate în aranjamente de bun-gust completează farmecul şi frumuseţea obiectelor vintage din sufragerie: tablouri vechi, preţioase, o candelă de sfârşit de secol XVIII... Vine puternic din urmă colecţia plină de rafinament şi eleganţă a ţesăturilor populare.
Războiul pentru mama
Dna Stoian îmi arată o ie pe care a purtat-o o fiică de notar, mătuşa mamei ei, prin anii ’35. A purtat-o şi dna Stoian şi abia aşteaptă să o poarte nepoata, Cosmina. Broderiile, dantelele sunt mereu la modă! Fiicele, prietenii, cunoştinţele i-au îmbogăţit colecţia de ştergare, prosoape, ţesături şi obiecte populare vechi din diferite zone etnografice.
„Vechituri? Le vrea mama! Şi aşa m-am trezit de la Piatra Şoimului, din judeţul Neamţ, cu un război de ţesut şi cu ţesături populare de la colega de serviciu a fetei mele, care e laborantă la Electrocentrale. Ca să nu fac depozit, foarte multe le-am dăruit Centrului Cultural Dunărea de Jos”, spune dna Stoian.
Odată cu obiectele, dăscăliţa adună şi poveşti, pentru că nu există vreun obiect despre care să nu ştie nimic.
Respect!
De ce îşi numeşte Ioana Stroian copiii semizei? „Simt că mă conduc în sensul frumos al cuvântului, îmi sunt superiori din anumite puncte de vedere. Nu sunt supuşii mei, le recunosc valoarea. De exemplu îi admir pentru abilităţile tehnice. Tehnica asta nouă, calculatorul, ar funcţiona ca un bisturiu pentru preocupările mele”, spune mama şi bunica.
Familia Stoian este mândră de familiile celor două fiice, şi de nepoţii Cosmina, elevă la Colegiul Kogălniceanu, deja pasionată de tradiţii, şi Andrei, elev la Colegiul „Vasile Alecsandri”.
La peste 60 de ani, Ioana Stoian îşi aşează copiii între modelele ei de viaţă: profesorii din şcoala generală şi liceu, ultima dirigintă - dna Giuvelic, scriitorul Zeletin şi pictorul Corcăcel.
„Colaborez bine cu tinerii. De 12 ani am un program de parteneriat cu Grădina Botanică - Hortus. Este un experiment de lungă durată; elevii fac la şcoală teoria tehnicilor de îngrijire şi înmulţire la plantele ornamentale şi fac practică alături de mine. Copiii de grădiniţă, sub îndrumarea pictorului Cornel Corcăcel, pictează plantele, eu le înmulţesc împreună cu elevii”, spune dna Stoian.
Viaţa familiei Stoian, atât de bogată şi de plină de culoare, o face demnă de a fi un model pentru tineri şi nu numai.
„Nu mai sunt glamuroasă, frumoasă, dar pot să-i dau clasă unei tinere care se îmbracă în chiloţi şi cizme peste genunchi”, ne-a mărturisit zâmbind profesoara. Noi îi dăm dreptate. Dumneavoastră?
