A venit iar mama lui Călin Crinu la redacţie să-mi spună, de data aceasta, că băiatul ei a fost lovit de cancer pentru a treia oară. Vestea aproape că mă frige. Mă uit la ea. Cum mai poate mişca? Cum mai poate respira? Apoi, brusc îmi dau seama: fiecare muşchi al ei, fiecare respiraţie, fiecare puls al ei e pentru Crinu. Pentru băiatul pe care-l are bolnav de la cinci ani. Adică de 30 de ani se luptă cu acest blestem, care pentru ei are un singur nume: cancer.
Cu liniştea omului strivit de atâta necaz vorbeşte despre coşmarul în care-şi trăieşte viaţa, luptând cu toate puterile să-şi salveze copilul. Despre nopţile când Călin îi leşina în braţe, de atâtea citostatice. Despre spaimele vecine cu moartea care o sufocau când el făcea hemoragie pe nas. Despre cum s-a chinuit să-l ţină la şcoală până în clasa a VI-a, despre lecţiile pe care le făcea cu el între două şedinţe de tratament, care parcă-i sugea copilului viaţa din el. Despre cum a înţeles că trebuie să renunţe la şcoală, deşi Crinu lua doar premiul I, chiar dacă zile întregi, din două în două săptămâni, devenea aproape legumă după citostatice. Despre nopţile petrecute astă iarnă la terapie intensivă, când Crinu a fost operat, la Galaţi, apoi la Bucureşti, de cancer la colon şi i s-a scos cam tot din el. Cum împietrise de frică ore în şir, pentru că băiatul ei nu mai deschidea ochii. Apoi despre cele patru luni de luptă ca să-l păstreze în viaţă, aşa schingiuit cum este. Despre cum este să treci prin toate acestea cu un venit de numai 500 de lei pe lună. Nopţile petrecute pe ger, în gară, la Bucureşti, pentru că a doua zi trebuiau să fie la prima oră la doctor, la control. Despre speranţa că totul va fi mai bine, măcar un an, poate doi. Despre prăbuşirea lui Crinu în faţa doctorului care l-a anunţat săptămâna trecută că boala s-a ascuns într-un alt cotlon al trupului lui. L-a găsit mai repede decât şi-a imaginat chiar şi doctorul. Despre şuvoiul de lacrimi care l-a lovit acolo, în cabinet, picurând acid peste speranţele mamei.
Mi-a spus: "Cred că nu mai am eu prea multe zile". Parcă mi-a luat aerul. M-am întors să nu mă vadă plângând. "El întotdeauna a învins, pentru că a fost tare. Nu s-a lăsat copleşit", curge în râuri amarul femeii.
Cuvintele ei cad ca nişte pietre dureroase peste respiraţia mea. Să-mi fie ruşine, dacă eu cred că ştiu ce înseamnă durerea! Ce ştiu eu despre chinul unei mame care se luptă de 30 de ani, zi de zi, fără bani, vânzând tot din casă, rătăcind pe la toate uşile la care ar putea primi ajutor, doar ca să-şi vadă trăind copilul, acum devenit bărbat? Ce ştiu eu despre cum este să te gândeşti că, după ce abia ţi-ai văzut copilul aproape mort după o operaţie grea, trebuie să o iei de la capăt cu acelaşi chin?
Pot doar să oglindesc o undă din tot acest ocean de disperare şi să vă rog pe cei care puteţi ajuta, cu un gând bun, cu o rugăciune, sau cu un bănuţ, s-o faceţi.
Contul de la BCR pe numele lui este RO81RNCB0141142692680001, iar numărul de telefon este 0747.371.278.
