Din cauza ABUZURILOR PROPRIULUI TATĂ, un copil de doar 12 ani este obligat să locuiască prin străini

Din cauza ABUZURILOR PROPRIULUI TATĂ, un copil de doar 12 ani este obligat să locuiască prin străini
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O femeie în vârstă de 42 de ani din Galaţi cere disperată ajutorul autorităţilor pentru a-şi putea proteja fiul, în vârstă de doar 12 ani. Gălăţeanca şi fiul ei au fost nevoiţi să plece de-acasă de frica fostul ei soţ şi, implicit, tatăl copilului. Şi asta după ce ordinul de evacurae şi restricţie obţinut anul trecut, în luna septembrie, a expirat, iar bărbatul s-a întors în căminul comun.

Despre acest caz am mai scris în paginile ziarului anul trecut, când micuţul a ajuns la spital după ce a fost bătut crunt de tatăl său. "După ce l-a bătut în faţa blocului şi l-a scăpat un trecător, băiatul a venit acasă şi mă ruga în genunchi să nu-i deschid uşa tatălui său, că este beat. Atunci am ajuns cu el la spital. Apoi am cerut ordin de evacuare, dar acesta a fost valabil doar şase luni", explică femeia. Cei trei au fost obligaţi să împartă aceeaşi locuinţă după divorţ, pentru că femeia nu a avut bani să meargă în instanţă pentru partaj.

Imediat ce ordinul de restricţie a expirat, bărbatul a revenit acasă. "M-a sunat copilul şi mi-a spus că tatăl lui este beat şi că îi e frică să stea cu el în casă. Când am venit de la servciu, l-am luat şi am plecat de acasă. Îmi era frică să nu îl agreseze din nou, mai ales că băiatul mi-a spus că tatăl lui l-a abuzat sexual în mai multe rânduri şi că l-a ameninţat şi i-a dat bani ca să nu îmi spună", povesteşte gălăţeanca.

Protecţie de la Fundaţia "Familia"

Speriată şi obligată să stea cu copilul prin străini, gălăţeanca a cerut ajutorul celor de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. "Am evaluat copilul şi pot să vă spun că, în timpul în care a stat doar cu mama, situaţia lui şcolară şi socială a fost foarte bună. Mama va primi protecţie din partea unei fundaţii cu care colaborăm, pentru că noi nu avem un astfel de serviciu", ne-a explicat Ciprian Groza, directorul adjunct al DGASPC Galaţi.

Astfel, femeia şi minorul vor fi cazaţi la Fundaţia "Familia". "Îi vom oferi consiliere juridică pentru a obţine un nou ordin de restricţie, precum şi consiliere psihologică şi cazare", ne-a precizat Mariana Robea, directoarea fundaţiei.

Contactat telefonic, tatăl minorului neagă toate acuzaţiile care i se aduc. "Nu i-am dat afară, ei au plecat. Nu l-am bătut, l-am lovit oleacă în burtă şi l-am împins. Nu l-am abuzat sexual şi nu este adevărat nimic din ce spune ea", susţine bărbatul.

Cei care trebuie să facă lumină în acest caz sunt poliţiştii gălăţeni, care au mai multe plângeri înregistrate. În ciuda gravităţii faptelor acuzate, însă, dosarul femeii bate pasul pe loc de luni de zile.


 

CITEŞTE ŞI: Un gălăţean şi-a BĂTUT copilul de 11 ani până l-a BĂGAT ÎN SPITAL

Citit 1951 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Mai 2015 19:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.