Pe data de 29 iunie, în ţările dunărene este sărbătorită Ziua Internaţională a Dunării, pentru a determina autorităţile şi cetăţenii să manifeste dorinţa comună de a proteja şi utiliza responsabil resursele de apă din bazinul fluviului.
Pe lângă asta, în acest an, luna iunie a fost declarată "Luna Dunării".
Astfel, Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a organizat o serie de evenimente în şcolile gălăţene, iar la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii "Răsvan Angheluţă" publicul va putea admira până duminică, 3 iulie, expoziţia de fotografii "Apa - esenţa vieţii". Fotografiile au fost realizate de copii din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.