OINĂ. Cupa Porto Franco, la a cincea ediție

OINĂ. Cupa Porto Franco, la a cincea ediție
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Timp de patru zile, la Galați, se va desfășura a cincea ediție a "Cupei Porto Franco", la minifotbal și oină. Evenimentul este organizat de Asociația Internațională a Poliţiștilor (IPA) - Regiunea 2 Galați și Regiunea 3 Galați.

La turneul de minifotbal vor participa 20 de echipe din țară, Serbia și R. Moldova, acestea fiind formate din polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, lucrători din penitenciare și angajați din MApN, iar meciurile se vor disputa pe terenurile de la "The Gunners Sport Club" (strada Macului), "Popasul Drumeților" și "Galactic". Festivitatea de deschidere va avea loc în această dimineață, de la ora 9.00.

Turneul de oină, cu cinci echipe la start, se va desfășura pe Stadionul "Portu Roșu", începând de sâmbătă, de la ora 9.00, evenimentul fiind deschis de Fanfara "Valurile Dunării", de la Centrul Cultural Dunărea de Jos. "Având în vedere că vom avea și invitați din străinătate, vom marca și Centenarul Marii Uniri cu câteva momente oferite de artiști gălățeni", a spus Ion Melinte (IPA 2 Galaţi), unul dintre principalii organizatori ai turneului.

Citit 1976 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Septembrie 2018 20:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.