A început EVACUAREA OŢELULUI de pe STADION (GALERIE FOTO)

A început EVACUAREA OŢELULUI de pe STADION (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

* Clubul Oţelul a predat, deja, aparta­men­tele închiriate de la ArcelorMittal, iar în cursul serii de marţi, 2 iunie, a început eliberarea birourilor


Prima zi lucrătoare în care Fotbal Club Oţelul nu mai avea contract de închiriere cu ArcelorMittal pentru stadionul cu acelaşi nume a fost cea de marţi, 2 iunie. “Reprezentanţii Combinatului ne-au transmis că marţi (n.r. - 2 iunie) trebuie să predăm stadionul”, declara vineri, 29 mai, Cristian Munteanu, team-managerul Oţelului, însă, în curtea stadionului, nici vorbă de zarva specifică mutatului. Dimineaţă, era chiar aproape pustiu, fiind prezenţi doar unul dintre maseuri şi şoferul de la autocar.

Iniţial, la fapte s-a trecut doar în ceea ce priveşte apartamentele Combinatului de pe strada Domnească, pe care Oţelul le avea închiriate cu un contract care îşi pierduse valabilitatea la 1 iunie, similar celui pentru stadion. Acestea au fost predate de club, apoi trei reprezentanţi ai Combinatului şi administratorul clubului au venit la stadion, unde au început să facă inventarul.

Deşi, în ceea ce priveşte evacuarea clubului din arenă, celor din club li s-a spus în jurul pranzului că este vorba de o păsuire pentru vreo două săptămâni, perioadă în care clubul să-şi poată lua tot ce are acolo, în jurul orei 17.00 reprezentanţilor Oțelului li s-a transmis să înceapă imediat eliberarea încăperilor și părăsirea stadionului. Printre primele lucruri pe care Oțelul le-a mutat de la stadion s-au aflat trofeul de campioană și Supercupa, ambele câștigate în 2011, acestea fiind mutate la stadionul "Ancora".

Foto Sonia Baciu

Combinatul percepe clubului o chirie de 20.000 de euro pe lună, însă aceasta nu a mai fost plătită de mult timp, datoria pe care o are Oţelul către ArcelorMittal depăşind astfel suma de 200.000 de euro. Negocierile au intrat în impas, cei din Combinat refuzând un nou acord, în condițiile în care Oțelul nu a plătit nimic de luni bune şi nici nu prezintă garanţii că va avea cu ce să-şi plătească chiria din acest contract.

Se preia şi administrarea bazei „Siderurgistul”

Într-o situaţie oarecum similară se află şi baza sportivă „Siderurgistul”, a cărei administrare va fi preluată de la Oţelul de către reprezentanţii Combinatului ArcelorMittal.

Proprietar al bazei sportive „Siderurgistul” este Primăria Municipiului Galaţi, care a cedat-o în folosinţă gratuită unei fundaţii a combinatului ArcelorMittal. Aceasta din urmă a încredinţat la rândul său baza spre administrare, în comodat, celor de la FC Oţelul SA, cu aceeaşi condiţie, de a nu schimba destinaţia spaţiilor. Spus mai simplu, cei de la Oţelul au fost lăsaţi să folosească gratuit baza, fără să plătească nici măcar utilităţile, dar să lase şi celelalte cluburi să-şi desfăşoare activitatea acolo.

Acum, contractul de comodat nu va mai fi prelungit, administrarea urmând să fie făcută direct de către reprezentanţii ArcelorMittal. Astfel, Oţelul trebuie să elibereze birourile care funcţionau ca sediu în Galaţi, însă în ceea ce-i priveşte pe copiii şi juniorii clubului, aceştia vor putea să-şi continue activitatea la „Siderurgistul”.

FOTO: Sonia Baciu

Citit 29600 ori Ultima modificare Joi, 04 Iunie 2015 03:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.