Mihai Paraschiv, de pe ringul de dans în ”virtual”

Mihai Paraschiv, de pe ringul de dans în ”virtual”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Într-o perioadă în care multe domenii de activitate sunt în pauză, iar fiecare în parte caută soluții să se reinventeze, nici dansul sportiv nu mai este la fel ca acum câteva luni. Astfel, antrenamentele au trecut din ringul de dans în mediul virtual, destul de greu de înțeles pentru cine nu e pus în această situație. În acest context, "munca de acasă", pe cât de dificilă, pe atât de inedită, a căpătat un alt sens pentru Mihai Paraschiv, unul dintre sportivii remarcabili de la Clubul Fantezia Galați, medaliat la ”Mondiale” și ”Europene”, multiplu campion național şi aflat în topul celor mai buni 35 de sportivi din lume.

”Perioada este dificilă din perspectiva vieții cotidiene, însă din cea a vieții artistului care are respect față de el și arta sa, acest timp poate fi un avantaj, pe care de obicei nu și-l permite. E timp să reflecteze asupra evoluției sinelui, pe care rutina, show-ul și competiția nu ni-l permitem să îl avem!”, așa am început discuția cu dansatorul sportiv Mihai Paraschiv, gălățean stabilit acum la București, unde este și antrenor la Vertigo DanceSchool, alături de Irina Tudorache.

Am încercat să vedem cum un sportiv, obișnuit cu competiția și antrenamentele intense, face față în această perioadă, când ”distanțarea socială” a fost una dintre recomandările cel mai intens solicitate. ”Această perioadă este una pentru care nu am fost pregătiți, nici noi, nici antrenorii, nici cluburile. Munca noastră ca antrenori depinde de interacțiunea directă cu cursanții, este nevoie de un schimb de energie şi o necesitate de a simți detaliul tehnic și emoțional, ceea ce de la distanţă este limitat. Pentru moment, ne continuăm o parte din lecții în mediul online şi încercăm să suplinim dezavantajele aminite prin exerciții fizice în casă, punctare a mișcărilor și mult studiu de caz. Cred că acesta ar fi singurul avantaj acum, aprofundarea mult mai mult a teoriei dansului”, ne-a spus Mihai.

Mihai Paraschiv, care va împlini mâine 24 de ani, a început dansul foarte devreme. La numai 5 ani, a fost dus de părinți la prima sa lecție de dans. ”Părinții mei au realizat că muzica și zbânțuiala, cum îi spuneau atunci, pot face parte din rutina mea zilnică, mai ales că lecțiile aveau o cadență, iar antrenorii și colegii îmi erau pe plac. Mai mult, am avut și norocul unei partenere de dans încă de la prima ședință. Toate aceste indicii se împleteau frumos, în imaginația mea de copil! Eram pe drumul cel bun!”, a rememorat Mihai debutul său în lumea mirifică a dansului.

 O ”americancă”, mentorul lui Mihai

Cu o carieră începută la Fantezia, tânărul dansator a avut-o ca antrenoare, dar și ca mentor, pe Dana Lefter, acum stabilită în SUA. ”De fiecare dată când am început un drum nou, chiar dacă mentorii s-au schimbat, mereu am întâlnit persoane cu care mă regăseam la aceeași vibrație cu care am crescut alături de Dana. Apoi au fost antrenori de peste hotare, iar lucrurile s-au mai schimbat. Am purtat cu mândrie steagul României și fiindcă am fost unul dintre primii sportivi de înaltă performanță din Galați, am simțit că trebuie să îi scot în evidență pe sportivii gălățeni”, a mai spus dansatorul.

Pentru dansatorul gălățean a fost ușor să identifice două momente ale carierei, cu plus și minus, pe care să le accepte și să își continue drumul. ”Cel mai frumos moment din cariera mea a fost că am început una! Cel mai rău... că imaginația, munca și talentul nu sunt, cred, din aceeași familie. Consider că le am pe toate, dar din nefericire pentru EU, cel de atunci și mai ales cel de acum, acea voce trebuie să le unifice! Iar vocile din mintea oricărui artist, ei bine sunt mai multe! Da! Momente nefericite au fost și vor fi, dar consider că în timp și cu experiența înveți, doar să te împaci cu ele”, a mărturisit gălățeanul.

Comunicarea este esența succesului în dans

Pe parcursul unei cariere, pe ringul de dans mai apar schimbări în cadrul unei perechi, din diferite motive. Astfel, printre partenerele de dans cu care a făcut performanță, Mihai le-a avut alături pe Diandra Ilieș (trei titluri de vicecampioni, unul mondial la ”10 dansuri” şi două europene - ”10 dansuri” şi latino), Anne Bezusenco (campioni naționali la ”10 dansuri”) sau Irina Tudorache (bronz la ”naționalele” de latino). Mihai consideră că elementul esențial pentru o pereche de succes este comunicarea. ”Atât verbală, cât și cea emoțională! Este vital să ai încredere să spui ce simți și să asculți ce are partenerul de spus! Nu există o rețetă pentru succes, ci doar dorința de a te simți bine alături de partener!”, a declarat Mihai Paraschiv. A avut parte și de momente inedite, așa cum poate vă amintiți de prezența la emisiunea ”Românii au talent”, unde a fost remarcat de celebrul Mihai Petre. ”Alături de Anne, am fost în acel show, iar experiența de acolo ne-a ajutat să trecem mai ușor peste frica de scenă și de public, mai ales că eram o pereche abia formată. Și cel mai important, ne-am distrat, depășindu-ne propriile limite”, a mărturisit Mihai.

Antrenorul și primele rezultate

În paralel cu activitatea de dansator, Mihai  Paraschiv se ocupă și de antrenorat, alături de Irina, cei doi având deja și primele rezultate notabile: Mihai și Andreea Dragnea, campioni naționali. ”Împreună cu Irina îmi continui antrenamentele din București, iar înainte de criză aveam pregătire și în Londra. Formăm o echipă pe toate planurile, împreună luăm deciziile referitoare la următorul cantonament, competiție cât și a viitorului nostru ca antrenori! Activitatea de antrenorat o împărtășim în București, în cadrul Vertigo DanceSchool, cât și în alte cluburi din țară. Ne mândrim prin a spune că am ajutat la dezvoltarea actualei perechi de campioni naționali, Mihai și Andreea, campionii la categoria Seniori 1”, a spus gălățeanul.

În așteptarea vremurilor în care vor reveni în sala de antrenament și pe ringul de dans, tot ce le mai rămâne este să își ocupe timpul cu un curs virtual sau pur și simplu să reflecteze asupra evoluției sinelui, așa cum ne declara sportivul gălățean. 

Palmares impresionant

Mihai Paraschiv (născut pe 17 aprilie 1996) este multiplu campion național la secțiunile Standard, Latino și ”10 Dansuri”. A fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale și Europene de Latino și ”10 Dansuri”, respectiv, cu argint la Campionatele de Latino și "10 Dansuri”. S-a mai remarcat la una dintre cele mai importante competiții europene, German Open Championship (GOC) Stuttgart, unde a câștigat primul loc la secțiunea ”10 Dansuri”, la categoria Tineret. Se află între primii 35 sportivi din lume în clasamentul ”adulți”.

 

Citit 3471 ori Ultima modificare Joi, 16 Aprilie 2020 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.