Nepotism „pe propriile forţe”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Poate nu ştiaţi, fata preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Raluca Sandu, ocupă o funcţie nou-nouţă în acelaşi for, şi anume pe aceea de manager general al Departamentului de Dezvoltare a Fotbalului Feminin. Mai tragi-comică decât simpla promovare a fetei lui tata este declaraţia celei care acum câţiva ani era anchetată în celebrul dosar „Cocaină pentru VIP-uri”: „Nu m-a ajutat tatăl meu să ajung aici. Am făcut totul pe propriile mele forţe!”

Este greu să comentez o asemenea afirmaţie halucinantă (n-am zis halucinogenă!), mai degrabă îmi îndrept privirea către departamentul pe care-l conduce deja urmaşa lui Mircea Sandu. Dezvoltarea Fotbalului Feminin? Cu tot respectul pentru cele care practică un sport destinat exclusiv bărbaţilor, însă mie îmi sună mai degrabă a departament care favorizează implantul de silicon şi botox.

* Cum să ne comparăm, chiar şi în sport cu ţări, supra-dezvoltate, de vreme ce la noi nu se mai promovează aproape deloc noţiunea de educaţie fizică? De pildă, elevii francezi şi danezi au câte cinci ore pe săptămână, în timp ce ai noştri vor rămâne numai cu una, pentru că aşa doreşte Guvernul României.

Din păcate, unii părinţi aprobă această găselniţă motivându-şi stupid poziţia că „transpiră copiii, dom’le”. Să vedeţi ce dramă vom trăi atunci când nu vor mai funcţiona nici glandele sudoripare…

* Campionul mondial la box profesionist Lucian Bute va avea, la finalul acestei săptămâni, o mare şansă de a demonstra că ce s-a întâmplat în toamna anului trecut n-a fost decât o întâmplare. Atunci, el a avut nevoie de gong pentru a rămâne cu centura la brâu.

Acum, gălăţeanul va lupta cu Fulgencio Zuniga, un columbian cu nume rupt parcă din desenele animate. Sper ca această impresie să rămână în picioare şi după meci.

* Tenisul autohton a mai câştigat un Copil de viitor, unul care, iată, confirmă din prima. Marius Copil şi Horia Tecău au învins echipa de dublu a Rusiei în meciul de Cupa Davis din weekend şi asta după un 0-2 la seturi, care făcea ca partida de la Sibiu să n-aibă practic istoric (cunoaşteţi clişeul, nu?).

Păcat că un asemenea eveniment este îngropat în ridicolul de la nivelul conducerii Federaţiei Române de Tenis. Scandalul de la alegerile din ianuarie şi distribuirea „pe sub mână” a biletelor de la acest meci fac ca bucuria Copilului să treacă neobservată de canalele media care caută senzaţionalul în altă parte.

Citit 1275 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.