Simona Halep, după ÎNFRÂNGEREA în faţa Garbinei Muguruza: „Mi-a fost rău, m-a durut capul”

Simona Halep, după ÎNFRÂNGEREA în faţa Garbinei Muguruza: „Mi-a fost rău, m-a durut capul”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Halep a spus după înfrângerea în faţa Garbinei Muguruza că este posibil să fi ales greşit strategia pentru serviciu în acest meci, aceasta putând fi o explicaţie a eşecului. „Am încercat să lovesc tare, cred că trebuia să joc la procentaj, să nu o las ca pe serviciul al doilea să intre doi metri în teren. Ea a servit destul de bine, astfel nu mi-a dat voie să fiu agresivă. Am jucat şi prea scurt. A fost mai bună”, a declarat Simona Halep.

Simona a mai spus că nici fizic nu s-a simţit bine înainte de meci: „Mi-a fost rău, m-a durut capul. Din păcate nu mă pot detaşa de presiune când joc pentru echipă".

Simona Halep a pierdut duminică meciul cu Garbine Muguruza, scor 4-6, 3-6, astfel că scorul general a devenit 2-1 pentru Spania în întâlnirea de Fed Cup cu România.

Sâmbătă, Simona Halep a adus primul punct echipei României, prin victoria cu 6-2, 6-1 în faţa Silviei Soler-Espinoza.

Citit 2649 ori Ultima modificare Duminică, 08 Februarie 2015 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.