UPDATE: CSM Dunărea a CÂȘTIGAT prima ”dublă” cu Steaua din acest sezon

UPDATE: CSM Dunărea a CÂȘTIGAT prima ”dublă” cu Steaua din acest sezon
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

UPDATE, miercuri, 21 septembrie, ora 20,45: Echipa de hochei pe gheață CSM Dunărea a câștigat, miercuri seara, cel de-al doilea meci cu Steaua, din cadrul primei etape a Ligii Naționale. În acest meci, Dunărea a terminat cele trei reprize obișnuite la egalitate, scor 2-2, după ce gălățenii, aflați în superioritate numerică, au egalat  în min 57 prin Szocs și au trimis meciul în prelungiri. Gazdele au reușit să marcheze golul victoriei în repriza suplimentară (min 2:06), prin Devenka. Primul gol al gălățenilor a fost marcat de Krajci, când mai  erau două minute din repriza a doua. 


Echipa de hochei pe gheață CSM Dunărea a învins-o pe Steaua cu scorul 8-3 (5-1, 0-0, 3-2), marți, 20 septembrie, la Galați, în primul meci din „dubla” etapei întâi din Liga Națională. 

Campioana României a condus încă de la început, în primele șase minute de joc gălățenii aveau deja trei goluri marcate, primul gol fiind marcat în inferioritate numerică, în urma eliminării americanului Bushbacher. La 3-0 pentru gălățeni, antrenorul steliștilor a solicitat time-out, care a fost binevenit pentru aceștia, indicațiile văzându-se pe gheață prin golul de 3-1.

Repriza a doua a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părți, dar finalizată cu un scor egal, 0-0.

În ultima perioadă de joc, antrenorii gălățenilor au rulat toate linii avute la dispoziție, în poartă făcându-și apariția și Laszlo Arnord, unul dintre ultimii sosiți la Galați și care sezonul trecut a evoluat chiar la Steaua. Acesta a reușit să apere trei dintre cele patru șuturi, în aproape zece minute de joc.   

Golurile dunărenilor au fost marcate de Lantos, Lorintz, Bushbacher 2, Cristi Munteanu, Pal, Mihaly și Flinta.

Miercuri, de la ora 18,30, este programat cel de-al doilea meci dintre CSM Dunărea și Steaua.

Citit 3140 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2016 01:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.