Sportul gălățean, tot mai beteag, pe zi ce trece. Hocheist, în ghips pe banii lui

Sportul gălățean, tot mai beteag, pe zi ce trece. Hocheist, în ghips pe banii lui
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Situaţia sportului gălăţean se agravează pe zi ce trece. Deşi, la finalul lunii septembrie, în şedinţa Consiliului Local, a avut loc rectificarea bugetară pentru entităţile sportive, iată că intrăm deja în luna noiembrie iar banii nu au fost încă viraţi cluburilor, fapt ce a adus nemulţumire în rândul sportivilor.

Cel mai proaspăt exemplu este cel al hocheiştilor de la CSM Dunărea, unde s-a ajuns deja la a treia lună de întârziere salarială, motiv pentru care jucătorii au refuzat să intre la antrenamente în această săptămână. "Situaţia echipei este grea, jucătorii sunt neplătiţi de trei luni. Au primit ceva bani doar pentru luna august, este deja noiembrie şi sunt sportivi care nu au un ban în buzunar, iar aici mă refer la cei străini. Ciucanii sunt acasă , dar urmează să revină joi la Galaţi, când vom avea primul antrenament", ne-a declarat antrenorul CSM Dunărea, Cornel Chiriţă.

Mai mult, aceste întârzieri au adus cu sine şi lipsa asigurărilor medicale. Astfel, gălăţeanul Adrian Irimia, accidentat în timpul celui de-al doilea meci cu Steaua, disputat sâmbătă seara, la Galaţi, a fost nevoit să îşi plătească singur investigaţiile medicale, iar luni i-a fost pusă mâna în ghips. "Mai am nevoie să fac şi un RMN la genunchi, sunt programat, dar nu ştiu cum voi proceda, pentru că nu mai am bani şi pentru asta", ne-a mărturisit indignat Irimia.

Sâmbătă şi duminică, CSM Dunărea are programată o nouă "dublă", cu Sportul Studenţesc, contând pentru a doua etapă a returului Campionatului Național.

Echipa de hochei CSM Dunărea este de două ori campioană a României și deținătoarea trofeului Cupei României.

Foto: Sorin Pană | Sportul Ilustrat (Facebook)

Citit 3615 ori Ultima modificare Marți, 31 Octombrie 2017 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.