O primă victorie împotriva industriei păcănelelor

O primă victorie împotriva industriei păcănelelor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un proiect de lege privind jocurile de noroc a fost adoptat de Camera Deputaţilor, marţi, în calitate de for decizional, cu 243 de voturi pentru şi 4 abţineri. Președintele interimar al Camerei, social-democratul Alfred Simonis, a declarat în plen că este "un prim pas, o primă victorie împotriva industriei păcănelelor, care în următoarele zile va trebui să închidă în peste 90% din localităţile din România sălile de jocuri care sunt deschise", informează News.ro.

"Deşi nu e suficient, deşi mai sunt multe lucruri de făcut, după ce această lege intră în vigoare va fi mai bine decât e astăzi. Astăzi, e un «no man’s land», fiecare poate face ce vrea şi poate deschide oriunde, oricâte", a mai spus Simonis, precizând că, după ce legea intră în vigoare, lucrurile se vor schimba. El a mai spus că se angajează că în perioada următoare vor fi adoptate alte acte normative pe această temă.

Deputata Diana Stoica (USR) a declarat în plen că este foarte interesant că PNL nu a avut nicio părere la acest proiect de lege. "Eu şi colegii din USR am iniţiat acum aproape doi ani această luptă. Dependenţa de jocuri de noroc e dependenţa cu cea mai mare rată de suicid. Flagelul jocurilor de noroc nu există doar în localităţile care au 15.000 de locuitori. Păcănelele distrug milioane de familii din toată ţara. Noi am votat pentru această lege, dar până nu vom adopta soluţiile corecte lăsăm neprotejaţi mai mult de jumătate dintre români", a subliniat Stoica.

Preşedintele AUR George Simion a afirmat că a fost nevoie de inteligenţă, de strategie, de viziune ca să treacă acest proiect de lege. "Aveţi pantofi de 1.500 de euro şi sunteţi sponsorizaţi din banii de jocuri de noroc. Să vă fie ruşine. Explicaţi ce faceţi cu Novomaticul, de ce ajungem în comunităţile defavorizate să avem familii despărţite pentru că nu vreţi să trecem celelalte proiecte de lege care protejează comunităţile defavorizate, voi, guvernare social-democrată", a spus Simion în plen.

Deputatul Milkos Zoltan a spus că UDMR a votat pentru adoptarea acestei iniţiative. "Considerăm că e nevoie de adoptarea unor măsuri asemenătoare pentru a stopa acest fenomen extraordinar de nociv pentru întreaga comunitate. Nu este suficient ce am făcut astăzi", a spus el.

Deputatul PNL Adrian Cosma a subliniat că "PNL va vota orice proiect care vine să stârpească acest fenomen". "Nu e suficient, dar orice pas este binevenit. PNL a fost primul partid care a făcut o lege, un proiect de lege pentru lista celor indezirabili, cei care nu mai pot intra în sălile de jocuri de noroc dacă sunt dependenţi. Săptămâna viitoare, solicit să punem pe ordinea de zi proiectul care vine să interzică publicitatea la jocurile de noroc", a mai spus Cosma.

Citit 710 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2024 16:57

2 comentarii

  • postat de o rusine nationala
    Marți, 09 Aprilie 2024 18:40
    89.39.81.***
    totul e o mare magarie si fararnicie...a-ti bagat zeci de ani oamani in depenta de jocuri. pentru bani, bani fara numar care s-au dus pina la cel mai inalt nivel. acum punem stop. la cele legale. ilegalele vor duce dependentii la ele. sintem copii buni dar rupem coarnele melcilor. sa va fie rusine.
    1
    4
  • postat de Jorjescu
    Marți, 09 Aprilie 2024 17:45
    188.247.134.***
    Sa ii numesti "indezirabili" pe cei care efectiv SUFERA de aceasta dependanta inseamna sa iti lipseasca orice urma de empatie. Nu mai mira pe nimeni, e drept, dar e bine de observat.
    1
    4

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro