Turiștii iau cu asalt plajele in luna iunie

Turiștii iau cu asalt plajele in luna iunie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Circa 10.000 de rezervări au fost făcute de turişti pentru a petrece prima săptămână din luna iunie în staţiunile de pe litoralul românesc, a informat, sâmbătă, preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), Corina Martin.

"Romanii iau deja cu asalt agenţiile de turism, pentru rezervări către Litoral, staţiuni montane şi balneare, către Delta Dunării, Transilvania, Maramureş, Muntenia sau Banat - acasă, în România. Litoralul este deja, la fel ca şi în fiecare an, 'destinaţia vedetă' (cca 10.000 rezervări pentru prima săptămână de după 1 iunie!), iar recomandările şi studiile promovate de reputaţi medici şi cercetători, conform cărora apa sărată a mării distruge virusul, transformă vacanţa la mare, anul acesta, în terapie şi medicament", a declarat Corina Martin, citată într-un comunicat de presă transmis de FAPT.

Potrivit acesteia, tarifele pentru luna iunie sunt estimate la 180 lei/cameră cu mic dejun/noapte la Eforie, la 200 lei/cameră cu mic dejun/noapte la un hotel de 3 stele la Mamaia, la 200 - 300 lei/apartament de vacanţă/noapte în Mamaia. La acelaşi tarif de 200 lei/cameră cu mic dejun/noapte turiştii se pot caza la un hotel de 4 stele în sudul litoralului, de exemplu în staţiunile Venus sau Olimp.

"Recomandăm turiştilor români să îşi contacteze agentul de turism, pentru a face rezervări, mai ales că lunile iulie şi august se anunţă deja ca foarte aglomerate, cu tarife pe care le regăsim acum mai mici chiar decât anul trecut, în timp ce iunie şi septembrie au oferte cu adevărat speciale. Operatorii din industria HORECA sunt responsabili şi ferm angajaţi să asigure protecţie şi siguranţă prin măsuri de bun simţ pe care le-au implementat deja, conform recomandărilor făcute, şi susţin prin eforturi şi investiţii proprii costurile necesare implementării acestor măsuri, fără să majoreze tarifele practicate. Avem obligaţia să recompensăm, prin servicii corecte şi tarife atractive turiştii care aleg vacanţa în România, mai ales în acest an", a mai spus reprezentanta FAPT.

Conform vicepreşedintelui FAPT Adrian Voican, activitatea de turism debutează cu oferte atractive.

Citit 5823 ori Ultima modificare Duminică, 31 Mai 2020 12:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.