Asociația culturală "Arts Camp" a adus la Galați, sâmbătă, 23 martie, la invitația Teatrului din Buzunar, una dintre cele mai cunoscute piese ale regretatei actrițe și autoare Natașa Tanská, "Lecția de engleză", care a fost și o lecție despre cum să te întorci întru candoare.
Miza pe firesc a regizoarei Magda Condurache a dat roade, când în text este vorba de relația dintre o profesoară și un copil care vine la meditații, care vorbesc despre viață (și de familie) așa cum este ea, dar care încă nu poate fi… tradusă cum se cuvine de către fetiță! În rolul acesteia, Claudia Moroșanu, care este parcă Judy Garland în clasicul "Vrăjitor din Oz" ( film din 1939; Tanská se născuse în Praga… Cehoslovaciei din 1929!), sclipitoare, dând replică unei vrăjitoare, vorba vine, totuși, bune, "profesoara" Luiza Ghindă (care a venit însoțită la Galați și de un copil cât se poate de real, de aproximativ un an!), care se dovedește a avea aptitudini reale de… detectiv, salvând, în final, ceea ce s-ar putea spune, pentru a nu da spoilere, o rețetă de înghețată sau o relație între un copil și o mamă!
Cum spuneam, firesc, cu dezinvoltură, jocul celor două se mulează pe dificila relație între o lecție reală de limbă engleză și numita lecție de viață, cântând, râzând, dansând, ba chiar și plângând, transmițând emoție pură. Gradat, tensiunea se ridică, o primă răbufnire are loc când înghețata se revarsă ca în "Carrie" (exagerez!), dar când profesoara are revelația, punând cap la cap ceea ce povestește Terezika despre familia sa și despre prietena sa de 20 de ani (puștoaica fiind cam așa, prin clasa a V-a sau a VI-a), toată sala deja empatizează, cu lacrimi, pastile sau nu, cu situația!
Dur dur d'être bébé!, dar Claudia, absolventă de Facultatea de Teatru şi Film/ UBB Cluj din 2018 se achită cu brio de sarcină, răspunzând indirect la una dintre întrebările care apar în piesă: ce e mai bine - să minți sau să spui adevărul?
Scenografia, mizând pe pufoșenia norilor din fiecare dintre noi, aparține lui Kimberly Vintilă, amintindu-mi de o… amintire a lui Cioran din Caietele sale: "Eram cu toții în Carpați. Nepotul meu avea vreo trei-patru ani. Într-o după-amiază, cum treceau niște nori uriași, ne cheamă: «Veniți să vedeți. Cerul a plecat!»"
Spectacolul merită văzut, dacă nu din nou la Galați, măcar în București. Să veniți să vedeți cum cerul Terezei nu… a plecat!
A, și să nu uitați să fiți foarte atenți la… personajul tatălui fetei!
