În iunie 1718, Imperiul Otoman, înfrânt de Imperiul Habsburgic, ceda austriecilor provincia Oltenia. Printr-o minune a istoriei, oltenii puteau deveni disciplinați, harnici și știutori de carte, cum erau toți ceilalți supuși ai Imperiului. Dar, cum la noi orice minune durează trei zile, șansa Olteniei s-a stins după 21 de ani și n-a murit de moarte bună.
Ce-au găsit austriecii
Când s-au instalat la cârma provinciei, Oltenia – un teritoriu mănos și atractiv – era depopulată: în retragere, turcii luaseră circa 30.000 de prizonieri. Din aproape 1.000 de sate și cătune, 200 erau complet nelocuite.
Împilarea era atât de împovărătoare, încât mulți țărani fie se refugiau în păduri sau munți, fie se mutau pe alte moșii, fie chiar plecau la sud de Dunăre.
Boierii stăpâneau proprietăți întinse, de pe care spoliau orice venit realizat de locuitori.
Mănăstirile, la rândul lor, aveau moșii tot atât de mari, care erau jefuite sistematic de către egumeni care, cel mai adesea, fugeau cu banii strânși.
În țară domnea legea bunului plac al stăpânitorilor; nu exista niciun organ de tip polițienesc care să păstreze ordinea. Iar misiunea aceasta fusese arogată – culmea! – de către haiduci, bineînțeles în interes propriu.
Modelul statal austriac
Austriecii au venit cu un mod de guvernare iluminist, prin care s-ar fi ridicat nivelul de trai al populației, s-ar fi construit școli, s-ar fi stabilit ordinea de drept, s-ar fi creat organe de ordine și fiscale, s-ar fi susținut material o armată.
Motivul acestui model de stat era unul simplu: o populație rurală stabilă, meseriași mai mulți, comercianți corecți ar fi însemnat, pentru vistieria Imperiului, venituri clare și considerabile.
Un studiu comparativ făcut de un consilier imperial arăta că Episcopia Râmnicului producea un venit anual de 8-10.000 de florini, în condițiile în care o oaie costa un florin. Episcopia Blajului, de peste Carpați, producea 9.000 de florini anual, din care erau întreținute trei școli (primară, gimnazială, liceală) în care studiau peste 300 de elevi; acolo se acordau burse de studii în străinătate, se editau cărți.
Modelul statal propus de olteni
Opoziția internă a fost deosebit de puternică din partea mănăstirilor, dar mai ales din partea boierilor. Toți doreau să-și păstreze privilegiile și bogățiile, pentru care nu au vrut în niciun fel să dea dijmă stăpânitorilor austrieci. Propunerea lor a fost de a menține situația privilegiată anterioară, fără niciun interes pentru populație sau ocupanți.
Boierii dregători (numiți de austrieci drept administratori ai provinciei) și-au format rapid un grup de rudenie sau interese. Pe moșiile grupului au fost mutați cu forța țărani care au fost impozitați mai puțin. Regulile de stare civilă aduse de austrieci au fost ignorate sau falsificate. Ca urmare, aceștia nu au știut niciodată de la câți oameni ar trebui să ia taxe. Taxe care au intrat, firește, tot în cuferele boierilor.
La rândul lor, egumenii nu au cedat nimic din teritoriul și veniturile eparhiilor și au menținut cutuma de a fugi cu bani și odoare scumpe atunci când venea vremea.
Happy-end?
În 1739, sătui de tot conflictul surd pe care l-au dus cu juveții, la terminarea războiului cu turcii, austriecii încearcă să le dea otomanilor Oltenia înapoi, dar aceștia refuză politicos, știind cu ce s-ar confrunta. Și atunci, pasează Oltenia Țării Românești, ceea ce – pentru boierii olteni – însemna că i-au înfrânt moral pe habsburgi și-și păstrau privilegiile.
