"Povești al căror freamăt se reazemă de-un clopot", Ed. "Axis Libri", Galați, 2023
Cui îi este dor de poezie bună, fără experimente riscante (la adresa consumatorului clasic și modern, fără… versuri "gheboase"!) se poate apropia fără griji de cea mai nouă carte apărută la Editura "Axis Libri" a Bibliotecii Județene "V.A. Urechia" Galați, unde profesorul universitar și traducătorul Petru Iamandi (membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galați-Brăila) se joacă elegant cu 28 de poeți din întreaga lume (mai exact din Turcia, SUA, Filipine, Rusia, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Japonia, India, China, Spania, Suedia), poeți vii sau mai mult decât vii, având aura eternității, precum Anna Ahmatova, care deschide regalul liric, cu poemul "Cât de mult mi-a plăcut și-mi place să privesc", unii dintre ei fiind desemnați ca demni de a fi premiați Nobel pentru Literatură, ca Seamus Heaney ("nobelizat" în 1995) sau Tomas Tranströmer (2011).
Nu este prima antologie realizată de Petru Iamandi, mai având în palmares una de proze umoristice, un adevărat Ocol al pământului în 80 de texte. Desigur, textele sunt traduse din diverse ediții în limba engleză, traducătorul dovedindu-și aici (pe lângă subiectivitatea de bun-gust a alegerii textelor) și talentul de poet, deoarece a traduce poezie presupune fără doar și poate să simți metafora, să trăiești Inefabilul (frumos scrie Radu Vancu în "Kaddish" (p.16): "De asta am cerut poeziei să construiască din cuvinte instrumente de captare a luminii & a frumuseții. Un dispozitiv de reglaj al cuvintelor care să facă lumina din ele să focalizeze, până când devine incandescentă. Frumusețea e grea, cum ziceau vechii greci & Yeats & Pound. Dar e singurul sens pe care-l găsesc literaturii: acela de a capta în cuvinte lumină & frumusețe. (...) De asta cred într-o literatură care se vede, care strălucește pe pagină ca un joc de lumini."
Într-un fel, după cum se observă din titlu, Petru Iamandi a cerut poeziei… povești în care transfigurarea să aducă lumina, emoția. Dacă tot veni vorba de titlu, fiind onorat cu o consiliere, am sugerat, de pildă, următoarele titluri pentru antologie (consemnez pentru o istorie paralelă și trăsnită a ideilor și credințelor literare la Dunărea de Jos!): "Un vis prea dulce din Eden", "poezia-grangur/ într-un vis prea dulce/ din eden", "uitat e hohotul de râs al stâncii", "ulise uitându-se pe sine", "nici cântecul greierilor", "cartea-n care am văzut că am chiar și inimă", "inutil ca și poezia într-o luptă (testamente și certificate de poeme)", "loterie nudă", "Copiii orfani ai poeziei", "Între război și pace, cuvântul furnică/ furnicile fie cu noi", "Uriașul Nimic și furnicile poematice", "Furnici și schele / Idealuri și datorie", "Un craniu ideal, furnici și schele", "Vederea calului orb", "Mitologii lirice quasi-contemporane", "Cărări prin zăpezi de alt-acum", "Chihlimbar absolut, poemul", "Idol, o ceață deasă și-un ochi de chihlimbar", "bastonul lui borges", "cuvântul final rostit înaintea ceții", "Pe-aici plouă zi și noapte...", "Poezia, ca o țară părăsită de toți", "Inelul Lunii"... Evident, "potriveli" care țin cont de conținutul și substanța manuscrisului, de versuri, Măria Sa, antologatorul (sau curatorul, dacă este să trimitem către apropierea pe care o făcea Socrate în "Phaidros" între pictură și poezie!) optând pentru un fragment dintr-un vers de Metin Cengiz, prieten turc al poeziei românești pe care am avut onoarea să-l întâlnesc de câteva ori, poemul acestuia intitulându-se "O descriere a dragostei": "Câte corăbii am văzut cum se scufundă în aceste locuri,/ câți călători ce și-au pierdut de-a pururi marea/ și câți pescari ce se-ntreceau cu peștii,/ cât chin și jale-i/ însoțesc pe cei făr’ de noroc,/ înfometați și însetați şi-nsângerați,/ trudiți, dar fericiți precum copiii.// Vrăji am văzut cum îți opresc dorința,/ vrăji ce-ți preschimbă viața-ntr-o mașină fără frâne,/ și-am ascultat povești al căror freamăt se reazemă de-un clopot,/ povești de neuitat, ca boala ce se-agață/ ie anevoioasă precum războaiele ușor de povestit.// Dar n-am văzut și dragoste-n aceste locuri,/ ceva ce-alungă oamenii pe drum desculți/ și-i schilodește"... Un poem magic existențialist, "rivalizând" cu cel ales pentru coperta a IV-a, "Schele", de Seamus Heaney, care este un altfel de replică la "construcția" lui Vancu: "Zidarii, când pornesc clădirea,/ se-asigură întâi de schele;// Văd dacă scândura se-mbucă bine,/ scara de-i dreaptă, bolțurile răsucite.// Și totuși, când termină treaba,/ scot schelele, lăsând pereții netezi, tari.// De-aceea, dragă, dacă uneori/ vechile punți par să se rupă între noi,// să nu ai teamă. Schelele pot cade,/ noi știm ce tare este zidul nostru."
Dacă vreți, un fel de Manole fără Ana, dar, așa cum spuneam, Ahmatova este: "Pe malurile tale-nlănțuite,/ la balcoane pe care veacurile/ nicicând nu le-au atins.../ Căci tu ești, cu adevărat, capitala/ pentru noi, nebunii, luminoșii;/ dar când acele ore pure, minunate,/ adastă peste Neva/ iar vântul lunii mai învăluie/ coloanele ce se-oglindesc în apă,/ ești ca un păcătos ce are-nainte de-a muri/ un vis prea dulce din Eden."
Și, ca să vă dați seama de ce m-am gândit la "Vederea calului orb", iată poemul "Calul albastru" al lui Takigeuchi Masako: "Murmure stinse răzbat din fundul mării,/ un cal, lipsit de văz, se-arată/ prin unda grea de apă./ Calul albastru străbate-adâncul anevoie/ cu amintirea celui din spate aproape dusă./ De câtă vreme viețuiește calu-acesta-n mare?/ Sângele-mproșcat pe spate al lui este? Sau al unui om?/ Cu un picior dă la o parte iarb-agățătoare/ și ochii orbi ai calului devin/ cu mult mai vineți și mai singuri decât marea./ Pășește fără fală înainte./ Sângele ce se prelinge din pântecu-i rănit/ îl spală apa mării/ și-l duce, val cu val...// O ceață rece se înalță dinspre mare toamna -/ lângă o stâncă, jos, la fundul mării,/ calul se ghemuie însingurat, îngenuncheat,/ frigu-îndurând;/ așteptarea-ndurând."
Mult mai substanțial, metafizic vorbind, decât un haiku, nu-i așa? Cu aceeași tărie a imaginilor. Atent la diferite subiecte fierbinți ale contemporaneității, Petru Iamandi alege texte anti-războinice (vezi "Gândurile unui infanterist american lângă cadavrul unui soldat vietnamez" ș.a.), texte vizând criza ecologică, în acest din urmă caz fiind exemplar poemul "eco-furtuni" de Tiziana Colusso, un avertisment: "cutreierând norii zbârliți, îndoiți de taifun:/ entropie penală pentru tereștrii/ lipsiți de amintirea fiecărui efort al planetei/ de a-și păstra eco-echilibrul/ și pentru născocitorii/ eco-stimulentelor ipocrite:/ cel ce seamănă vânt va culege/ furtuna proverbială, iar cel care nu are minte/ ar fi bine să aibă picioare bune ca să fugă/ de Groaznica Eco-Furie."
Socialul, cu tot cu umor subtil, nu este nici el neglijat, precum în cazul lui Nick Hebblethwaite, un poet mai mult decât interesant, și prin angajamentul său: "Antagonismul tocește disperarea// Antagonismul social e/ anarhia ce tocește vârful/ de lance-al disperării./ Un exercițiu monoton pentru/ cei calmi, mereu handicapați social,/ un ordin de seamă/ al Aruncătorilor de Lance/ rămași neștiutori, dar și alcătuind/ grupări de violentă supărare./ Oile se țin scai/ de câinele Brațului Secular./ Nedezvoltații, semi-educații,/ cu fanteziile lor introvertite,/ fac legea, desigur./ Cei morți emoțional dau/ legi spre a-i guverna pe cei supuși./ Oamenii își construiesc/ statul pe care îl merită./ Mereu ești așteptat/ să-ntorci și celălalt obraz./ Fii foarte-atent cu toată lumea/ în drumul tău spre vârf./ Probabil vei avea nevoie/ de toți la coborâre"...
A se vedea și "Idealuri și datorie", un poem la fel de curajos, de același autor: "«Să vă fac manichiura, domnule?»/ îl întrebă romanul pe un Iisus cam costeliv./ Iisus schiță un zâmbet/ și își privi mâinile nepăsător./ «Nu», răspunse el,/ «fii bun și taie-mi unghiile cât mai îngrijit»./ Centurionul, aproape stânjenit, se căzni/ să râdă uscat, fără veselie,/ dar îi tăie trei din unghiile mai lungi./ «Nu vă faceți griji», îl asigură el,/ «n-am să vă las să atârnați prea mult»./ Amândoi zâmbiră pentru ultima oară/ în ziua aceea...// Cum vei zâmbi și tu.../ Cum te vei îndrepta spre moarte?/ Nevinovat, blajin, supus, cu sufletul curat,/ pe nedrept osândit de zvon, de erezie.../ Oricât de greu ți-ar veni .../ Îți vei face Datoria până la sfârșit? Detașat .../ Câți copii vei salva?/ Câți vei trimite în mormânt?/ Poate nicicând nu vei fi blând, nu te vei dărui./ Poate vei fi aspru, brutal, neiertător .../ Sau doar apatic, undeva, pe la mijloc .../ Supraviețuind, trăind de azi pe mâine,/ după ureche, cu fața zâmbitoare,/ membru irositor al bolnavei rase umane."
Superbă coperta realizată de artistul vizual Simona Andrei, o trimitere inspirată înspre clasic, dar și spre experimentele de tip Midjourney, carevasăzică viitorul clasicism în care Inteligența Artificială își va spune "cuvântul" sau pixelii.
