- Gheorghe Chicioroagă, "Avatarurile unui profesor de gimnaziu", Ed. "Axis Libri", Galați, 2022
O frumoasă surpriză literară gălățeană a anului 2022 este cea oferită de Gheorghe Chicioroagă, care, prin quasiromanul său, "Avatarurile unui profesor de gimnaziu", trasează traiectoria aproape kafkiană, în cheie caragialescă, a unui alt domn K., "Kitsch", altoit cu un domn Bloom pentru care ziua de 16 iunie nu s-a (putut) inventa…t, ca să se învârtă într-un cerc vicios ca în "Ziua cârtiței"... Damnarea naratorului este să se întoarcă la propriul său destin, de profesor căruia nu i se permite să se dedice datoriei sale cetățenești, obligat fiind să caute alte și alte meserii, care să-i permită să trăiască "mai" decent! Atât în "vechiul regim", cât și în cel de veșnică tranziție către cele mai înalte culmi ale capitalismului progresist!
În cazul lui Gheorghe Chicioroagă, țesătura fină, fragilă dintre narator și scriitor este evidentă. Nici nu se ascunde în spatele celebrelor cuvinte "gen" "orice asemănare cu nesuferita realitate este pur întâmplătoare". Prefața, intitulată "Ex libris, ex vita", este aproape un poem din mai multe părți, fiind exemplificatoare în sensul acordării literaturii unui statut de veritabil izvor istoric, unde individului și apropiaților săi li se acordă importanța pe care ar acorda-o un regim neautocratic. Da, literatura poate fi dictatorială, artele nu sunt deloc democratice, dar pot exista și excepții. Pentru unii, Literatura poate fi precum "chelea boului" despre care se amintește în menționata prefață: "Chelea respectivă ar fi o bucată de pământ amestecat cu nisip și îmbibată cu apă, de pe malul Siretului, capcană mortală pentru neofiți. Te afundai cu atât mai tare cu cât te zbăteai mai mult ca să rămâi la suprafață. Fără niciun ajutor, erai pierdut!" (p.11)
"Noul scriitor" nu cade într-o astfel de capcană. Găsește soluții miraculoase, inspirat poate și de dramatismul care este una dintre cheile cărții: este dedicată fiului, "Bogdan-Liviu, dispărut prea devreme în Thanatos", omagiul fiind unul demn, măiestria artei narative împletind umorul, satira, protestul, în cele din urmă Textul fiind un Imn dedicat Vieții cu toate cele ale sale: doar nimeni nu ne promite când ajungem să ne naștem că traiul ne va fi perfect!
Izvoarele sunt, din punct de vedere al istoriei literaturii, de recunoscut: Gheorghe Chicioroagă a fost "botezat" (cu un bobârnac prietenesc peste ceafa tunsă proaspăt zero) de către unul dintre marii prozatori de la Dunărea de Jos, Apostol Gurău, aflăm din aceeași prefață, unde apar printre rânduri Nică a Petrei, Marin Preda, Tolstoi, Cehov ș.a.
România ne apare ca o livadă… paradisiacă, din care mulți se pot înfrupta, mai mult sau mai puțin legal: desigur, cele mai multe întâmplări sunt legate de spațiul gălățean… agricol sau urban-pedagogic (deși autorul și-a desfășurat activitatea didactică și pedagogică și în rural). Aluzia este la primul text, unul dintre cele mai substanțiale (cele mai multe au două, trei, patru pagini, unele fiind capodopere ale genului acesta superscurt: "Școlarizare", unde un elev chiulangiu este convins să vină la școală din teamă că o să rămână fără… vinul de acasă, las să descoperiți surpriza!, "Detectiv fără voie" (cu o hoție repetată în… cimitir), "Ceapă cu grade", "Livada ca o pradă", care ar putea fi dezvoltat ca scenariu de film, comedie, fără doar și poate…
În paralel, oarecum, sunt întâmplări din… învățământ, cu probleme cu elevi recalcitranți, impertinenți, cu părinți sau colegi ori superiori de la catedră sau de la inspectorat, un cerc pedagogic fiind… antologic, totul fiind prezentat într-un ritm alert, personaj principal fiind și un nănaș literar, ușor de ghicit, ca și altele care mai apar, la "numele" lor umblându-se cu talent. La p.156, satirizarea sistemului de meditații mai înainte și mai apoi este fabuloasă: "Un profesor de fizică, fost director la un liceu de top, avea câte 16 elevi, simultan, la pregătire, câte patru în fiecare cameră. Unde lua prânzul? Împreună cu soția, la grupul sanitar. (...) Șapte elevi stau la o masă în sufrageria profesoarei, primesc tema, copiii încep să o rezolve, iar amfitrioana gătește fasole, spală rufe la mașina de spălat, deretică prin casă, aruncând, din când în când, câte o privire îngăduitoare pe erorile din exercițiile propuse. Ba chiar și mai mult, trimite pe câte unul, mai apropiat, să-i facă cumpărături de la magazinul de la colțul blocului." Dezvăluirea sistemului… explică de ce există și o proză intitulată precum titlul recenziei!
Printre altele, se mai poate afla cum se poate/putea îndrepta o notă la educație fizică, prin intervenții… rezonabile, la un profesor care avea obiceiul de a atinge elevele cu palma undeva, cum se poate subtiliza un dovlecel demn de cartea recordurilor…
Un început de text, "Nico", te poate trimite cu gândul (și) la "Nu știu alții cum sunt…": "De ce-mi place meseria asta atât de ingrată? Pentru că îmi plac copiii, îmi plac elevii mei, înalți sau scunzi, supli sau plinuți, cuminți sau obraznici, blânzi sau malițioși, inteligenți sau cu retard, studioși sau leneși, impulsivi sau apatici, olimpici sau corigenți, cu părinți plecați la muncă în străinătate și lăsați în grija bunicilor, lipsiți de griji sau împovărați de gânduri, docili sau provocatori, bine hrăniți sau aproape de inaniție, cu sau fără râie și păduchi, cu mobile de trei ori mai scumpe decât al meu. Trebuie să descopăr, chiar dacă uneori cu mare dificultate, inocența din ei, cea care le-a fost hotărâtă de Cel de Sus, și să sper că puiul de om din fața mea va deveni, prin ceea ce fac la oră, locuitor demn al Cetății. Este greu?" (p.36)
De aici, "copilul"-din-profesor intervine deseori, existând și texte despre copilăria-la-propriu a naratorului, unul intitulat chiar "Copilării" (unde, plin de candoare, elevul poate răspunde învățătorului întors fără un picior de pe front, când este vorba despre viitorul său ca om mare: "Eu vreau să mă fac ca Gheorghe Gheorghiu-Dej!", p.54), altul fiind "Recompensă", alt fel de "La cireșe", unde o bicicletă poate fi parte a unei lecții de viață…
În ultimă instanță (poate) este și o carte scrisă sub semnul ochilor care plâng, unul, râd, altul, al… treilea reușind toate acestea în același timp. Spiritul creștin este valorificat, oarecum în maniera lui Steinhardt, scrierea de pe coperta IV fiind elocventă în acest sens, începând cu "pâinea cea de toate zilele" și sfârșind cu aceste fraze: "Crezi, de obicei, că omul din fața ta are probleme, greutăți, suferințe, dureri fizice ori psihice mai puțin complexe ca ale tale. Nu este așa! Ascultă-l cu atenție, fii înțelegător și milostiv cu el, ajută-l, sprijină-l! De la o vreme încoace, scriind aceste rânduri, deslușesc tâlcul învățăturii creștine: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi… Totuși îmi lipsește scumpul meu băiat pe care nu am reușit, în scurta-i viață, să-l iubesc așa cum Tatăl își iubește Fiul!"
Învățăturile creștine sunt de folos și în cazuri mai "ușoare" (comparația, de fapt, nu este posibilă), precum atunci când, într-una dintre investițiile agronomice (se pun în pământ pepeni, morcovi, ceapă, în cazul mai sus amintit fiind vorba de cartofi de sămânță), este citat Sfântul Casian Romanul: "Nici pricinile drepte, nici pricinile nedrepte nu justifică supărarea" (p.47)...
La pagina 124: "Peste ani, când m-am decis să citesc integral Sfânta Scriptură, am găsit un precept care spunea că furtul mâncării și cel al băuturii pentru astâmpărarea foamei și a setei este îngăduit și nu este supus oprobriului. Dar cum rămâne cu Porunca a opta?"
În ultimul text, "Pacientul român" (altă trimitere către Caragiale, cu Moftul său), este analizat sistemul medical românesc, cu rele și cu bune, începutul fiind acesta: "Un mare cleric al Evului Mediu spunea că în fiecare zi trebuie să ne gândim la moarte măcar un minut, iar Sfântul Grigore Teologul: moartea aduce omului mare dobândă, pentru că păcatul nu mai rămâne răutatea nemuritoare!" Felul în care are grijă povestitorul, în calitate de pacient, de alt pacient, mult mai bătrân, este de tot hazul, dar și de reținut! Tot de un haz nebunesc este și "Mozaic", unde aflăm despre… muzicianul K., care uneori "nu prea le avea", când trebuia să țină locul chitaristului pe la nunți!
Bref, de la anii lui Gheorghiu Dej până la Covid (atenție la textul unic versificat, se poate lua!), mai nimic nu scapă memoriilor unui profesor care intră astfel și în altă istorie… nu numai a dascălilor care s-au jertfit pe altarul educației!
