Cenaclul "Noduri și Semne". Poezii flash - reflecţii pastelare

Cenaclul "Noduri și Semne". Poezii flash - reflecţii pastelare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Adrian Talabă a prezentat 12 texte din proiectata sa carte ”Neostoitele cuvinte”, în care s-a putut remarca o evoluție față de lecturile anterioare - și aceasta s-ar datora, după cum s-a comentat, ieșirii din corsetul formei clasice a poemelor și trecerea la forma liberă a așa-zisului vers alb, care-l aduce mai aproape de poezia actuală și, implicit, îl ridică valoric. A nu se înțelege că forma clasică ar dilua valoarea unui poem - dar, se știe că, pentru a scrie în dulcele stil clasic, este nevoie de experiență, abilitate și, nu în ultimul rând, de talent. Eminescu, Topârceanu, Ion Zimbru din orașul nostru și mulți, foarte mulți alții au acoperit o sumedenie de pagini-ciornă până au ajuns la o formă care să-i mulțumească.

Scriu/ poate cineva/ cândva/ din falanga degetului meu/ va face o peniță/ și-mi va continua/ poemele. (Penița)

”Mă surprinde faptul că, de fiecare dată, vine cu altceva; deschide niște punți; apreciez simbioza dintre forma clasică și o formă mai nouă de tristihuri, de catrene etc. care sunt niște flashuri ce duc la ideea de haiku. Texte faine.” (Gabriel Gherbăluță)

”Poemele seamănă cu o ploaie curată de primăvară care lasă în urmă o mireasmă suavă și niște nuanțe încărcate de lirism; remarc și eu evoluția care este substanțială.” (Anca Șerban Gaiu)

”Poeme superbe; are o tehnică poetică bună și niște metafore reușite; per ansamblu - o poezie bună.” (Victor Dragomir)

”Ca martor la evoluția lui ca scriitor, pot spune că se vede o schimbare în bine.” (Ioan Gh. Tofan)

”În aceste texte, cuvintele se opresc exact acolo unde este nevoie; le-am ascultat cu multă plăcere - sunt deosebite; remarc și eu evoluția lui Adrian Talabă - ca poet.” (Ecaterina Păun)

”Am sesizat și eu o evoluție a textelor care este rodul unor căutări până la găsirea a ceva mai bun; lucruri frumoase; mi-a plăcut poemul «Penița». Fiecare poem poate rămâne așa cum a fost prezentat - dar mai există și loc de remodelare.” (Carmen Neacșu)

”In poemele prezentate se poate observa un progres semnificativ în ceea ce privește abordarea stilului literar. Dacă în prezentările anterioare, Adrian conducea cititorul pe un tărâm romantic/ simplist, în poemele actuale ne dirijează către reflecție și meditație, într-o manieră bine controlată și structurată. Din punctul meu de vedere, genul acesta de abordare este mult mai potrivit conceptului creativ în poezia lui Adrian Talabă.” (Silvia Curelaru)

* Semnalăm apariția antologiei de poezie "Studiu de bărbat trăgând o sfoară", a poetului Tudor Cristian Roșca, lansată sâmbătă, 13 aprilie, la Casa Artelor, cu participarea directorului editurii, Nicolae Tzone, și a scriitorului Petre Rău, moderată de Dana Vlad; a recitat din antologie actorul Vlad Vasiliu.

Vineri, 19 aprilie, la ora 18,00, la Paris Café, citește Gabriel Gherbăluță.

Citit 912 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2024 13:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro