Adrian Talabă, neostoitul... Adrian Talabă, prietenul și colegul nostru, chiar și-a luat rolul în serios și ceea ce părea la început doar o joacă sau o provocare, deloc încrâncenată, a devenit, iată, cu a patra sa carte, un pariu cu Destinul, câștigat. Este ceea ce a observat și prefațatoarea cărții, scriitoarea Cezarina Adamescu, dar și membrii cenaclului, în urmă cu câteva săptămâni, când autorul a prezentat o parte din poemele care sunt de citit în volumul lansat în ziua de 8 mai (după închiderea ediției), la Casa Artelor, volum intitulat „Neostoitele cuvinte”, apărut la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați, anul acesta.
Motto-ul ales, din creația Florinei Zaharia, exprimă tensiunea existențială prezentă, activă, apropo de relațiile dintre oameni și cuvinte: „Dacă scrisul se va șterge-ntr-o zi/ eu voi fi modul lui de-a dispărea.” De altfel, cartea se încheie cu o mică gâlceavă... metafizică, vizavi de aceleași „cuvinte”, eul liric declarându-se „sătul” de acestea, punându-se accentul pe un fel de telepatie: „Sunt sătul de cuvinte/ o idee latentă am demult/ să scriu cu gândul/ e libertatea deplină/ pavăză pentru sentimente/ punte spre iubire/ e muzică, e inspirație/ se pot stăpâni/ se pot teleporta/ devenind cuvinte/ așadar m-am hotărât/ scriu cu gândul.” (p.104) Cezarina Adamescu își intitula și ea prefața „Poezia ca exercițiu continuu. Glasul tăcerii infinite”, subtilă aluzie la unul dintre firele roșii care străbat cartea de la un capăt la altul. „Cuvintele/ fărâme/ de vers” sunt, evident, materia primă și cu ele, chiar dacă pot deveni exasperante, trebuie să ai relații bune, exemplar în acest sens fiind poemul „Mângâi cuvintele”, unde „gândurile” revin: „Cu singurătatea-mi aproape/ mângâi cuvintele// ziua se naște/ din roșul răsăritului// regăsindu-mi vremea pierdută/ dau drumul gândurilor/ să zboare// să-mi aducă muza/ și întâmplările născute/ pe malurile bătrânului fluviu” (p.63)
Eclectic, în sens bun, volumul are și umor, mai puțin utilizat, de obicei, de către A. Talabă în scrierile sale, precum se observă în „Un cuvânt”: „Născut din gând și peniță/ frumos caligrafiat/ mândru de el/ lumina poeziei/(...)/ trist, obosit/ greu își duce literele/ sărac, a pierdut diacriticele/ așteaptă corectorul...” La urma urmelor, volumul s-ar fi putut intitula și „Săgeata lui Wilhelm Tell” sau „Penița” acestuia, poemul care chiar are acest titlu fiind printre cele mai tulburătoare (pentru cititorul atent): „Scriu/ poate cineva/ cândva/ din falanga degetului meu/ va face o peniță/ și-mi va continua/ poemele.” (p.83)
Cum ne-a obișnuit, Adrian Talabă își întregește cărțile prin grafica inspirată a soției sale, Doina Talabă.
Vineri, 10 mai, de la ora 18,00, la Paris Café, cenaclul își reia activitatea după Sărbătorile Pascale: citește Mirela Gheorghe.
