Cluj şi Bucureşti, cărţi peste cărţi/ Nume mari la Salonul literar de la Galaţi

Cluj şi Bucureşti, cărţi peste cărţi/ Nume mari la Salonul literar de la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Salonul  „Axis Libri“ de joia trecută a adus la Biblioteca „V. A.Urechia”, alături de multe titluri ale Editurii Eikon din Cluj, câteva personalităţi interesante. Clujeanul Marius Vasileanu a lansat cartea-document „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, vol. V: Mircea Vulcănescu” (Editura Eikon), volum îngrijit de Dora Mezdrea. A fost evocat martirul filosof Vulcănescu şi al său emoţionant „Să nu ne răzbunaţi!” A fost lansat şi „Dicţionar de teorie literară” (Editura Cartex) de Lucian Pricop - profesor universitar cu doctorat la Bruxelles, director în Ministerul Culturii, autor, printre multe altele, al unui Dicţionar al exilului românesc. Romanul-evocare „Inelul de aur” (Editura Pastel), cu povestea de dragoste dintre Enescu şi Maruca Cantacuzino, a fost dăruit câtorva gălăţence de autor, Ion Topolog, care a amintit de vizitele lui Enescu la Galaţi, începând din 1909. Fost jurnalist, membru USR din ´70, profesor, sufleor, secretar literar, şef de cenaclu la ASTRA, lector la Filologie, cu premii literare naţionale, autorul a lecturat din volum. După epigrame, discuţie animată: clujean aprig, dl Vasileanu, iritat de tonul profesorului Th. Parapiru, moderatorul întâlnirii, pe tema centralismului cultural suficient şi încrezut al Capitalei, a trebuit să fie împăcat ca să nu plece.

Citit 698 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 14:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.