Ne-am pus întrebarea cine a fost cel care a botezat, în toiul Revoluţiei din Decembrie 1989, primul cotidian din spaţiul românesc cu numele de „Viaţa liberă”. Numele ˝Viaţa liberă˝ a fost dat de un membru al Comitetului Judeţean provizoriu de Salvare Naţională, pentru că oamenii se salutau pe sălile consiliului (actuala Prefectură Galaţi n.n.) cu ˝Viaţă liberă!˝ , reţinem din volumul „Cartea cea de toate zilele”, apărută la Almaprint, Galaţi - 2006. S-a spus că "Viaţa liberă" este „continuatoarea fostului ziar ˝Viaţa nouă˝. Afirmaţia comportă o nuanţă. "Viaţa liberă" s-a născut din năzuinţa, curajul şi profesionalismul unor ziarişti care făcuseră ziaristică şi până în 1989, la fostul ziar.
Din rândul voluntarilor
Între cei care au pus umărul la zidirea acestei "istorii a clipei" este şi ziaristul Dimofte Bourceanu, acum pensionar în vârstă de 77 de ani.
"Nea Tase", cum îi spunem noi, a slujit - cu condeiul - cititorii "Vieţii libere" vreme de 38 de ani. Ne-a fost coleg până în 1998, an când a ieşit la pensie. Întâlnirea cu ziaristul Dimofte Bourceanu ne-a pus în temă despre cum se recrutau ziariştii cu aproape jumătate de veac în urmă. "Am intrat în presă în 1960, din rândul voluntarilor fostului ziar ˝Viaţa nouă˝ şi nu mă sfiesc să pun la numărătoare şi anii de lucru de dinainte de 1989. E adevărat, ni se cerea să respectăm ˝obiectivele de partid şi de stat˝, dar eram puşi în slujba oamenilor, pe care încercam să îi ajutăm, prin articolele noastre, în orice împrejurare. Cuvântul oamenilor, transmis de ziarişti, avea altă rezonanţă la nivelul autorităţilor, în comparaţie cu indiferenţa de astăzi", constată interlocutorul.
Cum l-a surprins momentul 22 decembrie 1989, pe "Nea Tase", aşa cum îi spun apropiaţii? „Pe drum. Eram pe strada Primăverii, actuala Eroilor, şi mă îndreptam spre Judeţeana de partid, actuala Prefectură, unde trebuia să las la fosta conducere un material în care luam poziţie ˝faţă de actul de vandalism la care incita Laszlo Tokes˝, material la care lucrasem în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989... Din stradă, am observat că balconul Prefecturii era luat cu asalt de inşi mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Era pe acolo inclusiv celebra Mariana, personaj pe care îl cunoscusem în arestul Poliţiei Galaţi, cu ocazia unor relatări despre rele moravuri... Am observat că erau aruncate din balcon tablouri, cărţi şi foarte multe dosare... Am dat să merg în redacţie, dar era uşa închisă, aşa că m-am îndreptat spre Universitate. Cum nu mi-am găsit prietenii, m-am îndreptat spre restaurantul Pescarul, unde m-am întâlnit cu Cornel Lupaşcu, fostul secretar de redacţie la Viaţa liberă... Îi spun colegului meu: ˝Cornel, s-a terminat!˝” Dar, împreună am pornit ˝pe teren˝, pentru a lua pulsul evenimentelor; am văzut multe grupuri de huligani, ceea ce ne-a determinat să ne îndreptăm spre casă. Dar, în scurt timp, am primit vestea că trebuie să ne adunăm la tipografie să facem un alt ziar, cotidianul „Viaţa liberă”, la care am slujit până în 1998”, povesteşte nea Tase.
Noaptea lui 22 spre 23 decembrie
În noaptea de 22 spre 23 decembrie, nea Tase, alături de alţi colegi ziarişti, au făcut primul ziar din România. Începutul cotidianului „Viaţa liberă” a fost unul plin de curaj, de speranţă, amestecată cu teamă. „Am stat cu pătura în cap, împărţeam acelaşi petic de pătură cu Ion Manea. Am scris pe masa de împachetat ziare. Erau relatări foarte scurte, pe care le-am tot modificat, fiindcă de la un minut la altul realitatea se schimba, era alta”, spune Dimofte Bourceanu.
Cum s-a ales liderul de grup? "Toţi am considerat că liderul trebuie să fie ziaristul Radu Macovei, director al cotidianului „Viaţa liberă” Galaţi până în anul 2011. Pentru noi, cei care lucrasem la fostul ˝Viaţa nouă˝, Radu Macovei era şi rămâne cel mai bun condei. Lucrase la secţia Cultură şi noi toţi îl respectam. Ba chiar era un fel de disident în fosta redacţie şi de fiecare dată am zis că e cel mai bun! Şi apoi, Radu nu a făcut rău nimănui”, mărturiseşte Dimofte Bourceanu.
Între multele amintiri care alcătuiesc viaţa ziaristului Dimofte Bourceanu, intră şi cele legate de primele zile de libertate, dar şi cele de ziarist în vremurile fostului regim. „În 25 decembrie, am făcut pază cu Ştefan Dimitriu şi am păzit actualul sediul al redacţiei "Viaţa liberă". Erau fel de fel de indivizi dubioşi şi cu ce să apărăm, am stat cu cozile de la steag”, spune interlocutorul.
