* Interviu cu părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti *
Înainte cu câteva zile de Învierea Domnului, părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, s-a aflat la Galaţi unde le-a vorbit tinerilor despre lumina Sfintei Treimi şi despre frumuseţea lui Dumnezeu. Tema interviului nostru are în vedere aspectele ce ţin de lumina harică, de acea lumină necreată care vine în lume de la Tatăl Ceresc prin Fiul de la Duhul Sfânt - Cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.
- Aţi revenit în mijlocul studenţilor şi seminariştilor gălăţeni, aducându-ne lumina din Lumina lui Dumnezeu. Vă rog să ne spuneţi care sunt cele mai importante semnificaţii ale conceptului de lumină?
- Mă voi opri la trei niveluri de semnificaţii fundamentale pentru lumină, pe care le voi delimita, pentru a înţelege despre ce lumină vorbim. Prima lumină este ceea ce numim noi lumina fizică; lumina fizică este cea care face ca lumea să fie văzută, însă un paradox al luminii pe care puţini l-am remarcat este faptul că lumina nu poate fi văzută. Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată la faptul că noi nu vedem lumina, lumina devine numai un vehicul al vederii care ne ajută să vedem lumea, care ne ajută să ne aşezăm în realitatea imediată. Dacă acum ar fi întuneric, nu ne-ar mai ajuta să vedem nici copacii, nici stâlpii, nimic. Când vine lumina, noi nu o vedem pe ea. Prin aceasta vă introduc şi într-un paradox, anume faptul că lumina nu se vede niciodată; este numai un vehicul al vederii.
A doua semnificaţie a conceptului de lumină este lumina inteligibilă care este diferită de lumina fizică. Lumina inteligibilă este foarte simplu spus - limpezimea minţii, o minte limpede, un spirit care ne ajută să recunoaştem sensul lucrurilor. Noi folosim adeseori o minte luminată, o minte clară; toate acestea ne arată cea de-a doua ipostază a luminii care ţine de fapt tot de o vedere, dar această vedere este ceea ce noi numim cumva o vedere duhovnicească a lucrurilor şi înţelepciunea noastră. Este acea înţelepciune pe care mintea trebuie să o găsească în toate înţelesurile.
- Mai există totuşi o lumină specială de care avem mare nevoie...
- Cel de-al treilea sens este cel legat de lumina necreată. Lumina necreată este lumina care l-a învăluit pe Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Tbor. Este o lumină de o calitate total diferită de cele pe care le-am amintit.
- Care este diferenţa dintre această lumină necreată şi celelalte două?
- Diferenţa este una de calitate ontologică. E vorba de o altă stare de fi a realităţii sau a fiinţei. Această lumină se află în jurul lui Dumnezeu şi este lumina necreată pe care Părinţii Bisericii au mai numit-o sub forma energiilor necreate şi este identificată cu lumina Sfintei Treimi...
- Sfântul Grigorie Palama, ale cărui Sfinte Moaşte vor ajunge la sfârşitul lunii aprilie la Bucureşti şi între 1 şi 3 mai şi la Galaţi, a vorbit atât de clar despre energiile necreate, despre lumina necreată care vine de la Dumnezeu...
- Vreau să-l pun la inima dumneavoastră pe acest Sfânt Părinte, pe care formal îl cunoaştem toţi, dar pe care în realitate îl cunoaştem destul de puţin. Dumnezeu mi-a ajutat să ajung la Catedrala din Tesalonic de două ori - acolo unde odihnesc Moaştele Sfântului Grigorie Palama - şi vă mărturisesc că acolo este o lumină specială. Sfântul a vorbit despre această lumină necreată pe care a purtat-o cu el toată viaţa lui în trupul lui, în mormântul lui.
De aceea, Sfintele lui Moaşte nici nu au putrezit, pentru că au fost pline de această lumină sfântă despre care încerc să vorbesc. L-aş numi pe Sfântul Grigoie Palama un „pelerin al Luminii” necreate a lui Dumnezeu şi din această perspectivă, fiecare dintre noi, creştinii ortodocşi, încă de la botez suntem invitaţi să devenim cu fiecare clipă, cu fiecare zi pelerini ai luminii...
- De unde a pornit Sfântul Grigorie Palama când a definit această energie necreată?
- A pornit de la o realitate foarte simplă a lumii. Ce a văzut el? Că toată lumea este întemeiată pe energie. Dacă eu nu aş avea energie, n-aş putea să vă vorbesc acum; dar am energie. Însă n-o să pot vorbi zece ore, că se termină...
- Evanghelia după Matei se încheie cu unul din îndemnurile Mântuitorului: „Bucuraţi-vă!”, îndemn primit de femeile mironosiţe care au mers cu miruri la Mormântul Mântuitorului şi care au găsit Mormântul gol. Pentru că se apropie marea Sărbătoarea a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cum ne putem bucura şi noi, creştinii, de această lumină?
- Măsura în care înviem în noaptea de Înviere ţine nu atât de momentul în sine, când în miez de noapte suntem invitaţi de arhiereu sau preot să venim să luăm Lumină. Pentru a primi Lumina harică trebuie să ne pregătim tot Postul Mare, chiar şi în restul anului, toată viaţa noastră. Cine nu s-a pregătit în timpul postului pentru această Înviere, nu va trăi nici atunci Învierea.
Învierea nu este un fapt ca orice stare sentimentală pe care o obţinem aprinzând o simplă lumină de Paşti. Bineînţeles, această lumină este o lumină sfântă şi are o putere sfântă în noaptea de Înviere, dar noi trebuie de-a lungul postului să strângem luminile virtuţilor şi aceste lumini ale virtuţilor sunt adunate de-a lungul întregului nostru efort în timpul postului.
- Care sunt semnele că am adunat luminile virtuţilor?
- Faptul că am devenit mai răbdători înseamnă o lumină, că am devenit mai buni e o lumină; că avem mai multă pace în suflet iarăşi e o lumină şi aceste lumini se dobândesc de-a lungului postului.
Aş dori chiar să spun că parcursul până la Înviere e mai important prin el însuşi nu în sens teologic, ci în sens practic. Din punct de vedere practic şi al adunării luminii, această lumină noi o strângem în multe luminiţe care devin strălucitoare în acea noapte.
Totul e însă să nu ne oprim aici şi să urmăm îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, care ne spune că „postul a trecut, dar să nu înceteze roadele postirii”. Există o tendinţă de a pune capăt tuturor eforturilor după ce ieşim din post şi odată ajunşi în ziua de Înviere să transformăm sărbătoarea într-o petrecere zgomotoasă, în veselie care poate duce la multă băutură, la mâncare, la alte pofte, la păcate. Astfel pierdem tot ceea ce am dobândit, deşi exerciţiul pe care l-am făcut este unul fundamental, pentru că Învierea este o stare specială…
