"Sunetul muzicii", cu minunea artiştilor-copii, la Teatrul Muzical

"Sunetul muzicii", cu minunea artiştilor-copii, la Teatrul Muzical
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă, de la ora 18,00, pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard”, vom avea din nou ritm şi sunet ca pe Broadway. Un musical de mare succes, urmat de un film celebru, fără vârstă, distins cu nu mai puţin de şase premii Oscar şi două Globuri de Aur, înseamnă, cumulat, şi şansa gălăţenilor de toate vârstele la un spectacol aplaudat: „Sunetul muzicii”!

Glasurile minunate ale copiilor sunt oricând o atracţie în plus pe orice scenă din lume, iar cei 14 îngeri muzicali care alcătuiesc o distribuţie dublă sunt, desigur, încântători! Soliştii, orchestra, corul, corul de copii şi baletul teatrului au parte de muzica unui compozitor american de mare succes, Richard Rodgers. Extraordinarele arii „de luat acasă” şi de neuitat, cum este amuzantul şi caldul cântec de noapte bună al copiilor, „So Long, Farewell”, sau cel care ridică părul pe mână, tot un cântec de despărţire, cu aventura evadării din oraşul ocupat de nazişi a familiei de oameni liberi - „Edelweiss”, adică „Floare de colţ”…

Un spectacol aflat acum sub „bagheta” regizorului ieşean Octavian Jighirgiu, într-un decor interesant, aşa cum ne-a obişnuit în câteva spectacole şi la Teatrul Dramatic, constănţeaca Lăcrămioara Dumitraşcu. Versurile originare au fost semnate de Oscar Hammerstein II, un partener de cursă lungă al compozitorului, iar libretul a fost scris de Howard Lindsay şi Russel Crouse. Dirijor este maestrul Mircea Holiartoc. Coregrafia, un punct foarte important în casa căpitanului von Trapp, unde copiii se deplasează şi vorbesc numai la comanda severului, dar corectului tată, este realizată de reputatul Edi Stancu. Dirijorului corului este Daniel Nistor, iar dirijorul corului de copii - Silvia Niţă. Şi o noutate scenică: un videoconcept realizat de Andrei Cozlac.

Marele concert clasic de duminică

Duminică, 10 mai, de la 18,00, Muzicalul ne propune două ore de muzică clasică, într-un concert simfonic de zile mari, cu partituri celebre şi variate. Concertul, susţinut de Orchestra teatrului sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc, are în deschidere muzica lui Georg Philipp Telemann - Concertul pentru 2 corni, orchestră de coarde şi cembalo, cu soliştii, la corn, ieşeanul Petre Gâscă şi botoşăneanul Mihai Sârbu, care evoluează împreună pe multe scene din ţară. Urmează muzica lui Serghei Rahmaninov - Vocaliza op. 34 nr. 14, Bedrich Smetana - cu îndrăgitul său poem simfonic „Vltava”, apoi titanul Ludwig van Beethoven - Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5 în Mi bemol major, op. 73. Solist: Ovidiu Pârjol (foto). Prezent pe onorantul rol de invitat al emisiunii televizate, de la Palatul Cotroceni, „Lista lui Sava”, a regretatului Iosif Sava, pianistul are la activ şi participări la cursuri de măiestrie interpretativă, precum cel de la Debrecen, Ungaria, luând lecţii de la nume marcante ale pedagogiei pianistice internaţionale, precum Horia Mihail, Mihai Ungureanu, Walter Krafft, Kenneth Boulton, Jenö Jando şi Thomas Hecht . A cântat alături de mai multe filarmonici din ţară, cântă şi jazz! Este profesor şi pianist acompaniator la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia şi artist activ în mai multe proiecte muzicale.

Preţul biletelor este 21,60 lei şi 10,80 lei.

Citit 1417 ori Ultima modificare Joi, 07 Mai 2015 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.