Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat duminică dimineață la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, în legătură cu o serie de declarații recente ale părții ruse cu privire la "trecutul istoric".
"Ambasadorului i-a fost transmisă nemulțumirea profundă a părții române cu privire la maniera deformată, trunchiată și neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federației Ruse, teme importante, cu relevanță bilaterală, care își au originea în trecutul istoric. S-a reamintit ambasadorului Federației Ruse necesitatea încadrării depline și permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce privește menținerea unei conduite responsabile în comunicarea publică", arată MAE.
Kuzmin a fost convocat după ce pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei au fost postate afirmaţii dure ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European privind restituirea Tezaurului României sechestrat de Rusia. De asemenea, duminică dimineaţă a fost postat un comunicat după ce un rucsac a fost abandonat în faţa sediului ambasadei: "Acest incident e o încercare deliberată a duşmanilor Rusiei de a provoca panică şi de a împiedica votul din Bucureşti al cetăţenilor ruşi la alegerile prezidenţiale", a susţinut reprezentanta diplomatică, în postarea de pe pagina sa de Facebook.