"Cea mai mare teamă să fie când pierdem omenia și dragostea dintre noi!" (FOTO și VIDEO)
Foto: Cristian Gîrliceanu

"Cea mai mare teamă să fie când pierdem omenia și dragostea dintre noi!" (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Lumina Sfântă a fost adusă şi în acest an de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim, am aflat de la părintele Rareş Bucur. La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, în noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ÎPS Casian a primit Lumina Sfântă şi a oferit-o preoţilor de la parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cu evlavie şi cu bucurie sfântă preoţii au dus Lumina în parohiile unde ei slujesc şi apoi au oferit-o credincioşilor adunaţi în număr mare la sfintele biserici.

După acest moment emoţionant, chiriarhul locului împreună cu soborul slujitor de preoţi şi diaconi, în sunetul clopotelor, au mers în procesiune către podiumul special amenajat în faţa Catedralei Arhiepiscopale unde a rostit chemarea „Veniţi de luaţi lumină!“, oferind, la momentul mult aşteptat, Sfânta Lumină miilor de credincioşi adunaţi pe esplanada Catedralei şi pe strada Domnească.

Arhiepiscopul Dunării de Jos le-a mulţumit preoţilor şi cadrelor medicale pentru lucrarea sfântă şi vindecătoare sufleteşte şi trupeşte și le-a adresat gălățenilor, ca în fiecare an, un cuvânt de încurajare și de întărire, reamintindu-le să aibă credință în mai bine, să fie iubitori și toleranți.

„Dumnezeu nu alege locul sau starea în care ne aflăm. Am dori din toată inima și cu mare bucurie să ne unim cu ceilalți preoți, toți în alb, care ostenesc în spitalele din Galați, Brăila și Tecuci, astfel încât medicii de gardă și restul personalului să nu simtă că sunt de gardă, ci că priveghează la sănătatea celor ce, din nefericire, nu au putut să fie eliberați acasă, dar, prin medici buni, prin personal bun, prin vizitatori buni, mă bucur să constat că multe spitale au ajuns biserici. De altfel, prin obolul dumneavoastră, prin dragostea dumneavoastră, prin lumânarea aprinsă de dumneavoastră, și bisericuțele dumneavoastră de la sate, din orașe, de pe străzi sunt tot spitale, așa cum a arătat Sfântul Ioan Gură de Aur acum 1600 de ani - Să luați aminte că biserica este spital, și nu tribunal! Fie ca și sufletele noastre să deschidă larg porțile împărătești ale inimilor și să acceptați cel mai mare dar pascal al Mântuitorului Iisus Hristos și anume: Bucurați-vă! Bucurați-vă că sunteți aici, că sunteți pe picioare, bucurați-vă că purtați lumina, că sunteți frați în aceeași viață creștinească românească, cu aceeași limbă în care ne înțelegem și cu Dumnezeu și între noi, bucurați-vă că vă iubiți patria și poporul, bucurați-vă și nu vă temeți! Cea mai mare teamă să fie când pierdem omenia și dragostea dintre noi! Nu vă temeți când sunteți laolaltă, în lumina, pacea și bucuria Mântuitorului Iisus Hristos!”

După primirea Luminii Sfinte, mulţimea credincioşilor a participat la slujba Canonului Învierii din Catedrala Arhiepiscopală. 

În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie Pascală, la care au luat parte mulţi credincioşi gălăţeni şi nu numai.

La finalul slujbei, toţi credincioşii au primit pâinea sfinţită numită „pască“ şi tradiţionalele daruri de cozonac şi ouă roşii.

Media

Citit 2273 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2024 16:18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro