”GALAtzi Bremen Country Band”,noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”

”GALAtzi Bremen Country Band”,noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nu departe, ci chiar aici, pe acest mal danubian, ritmuri country răsună vesel și își cheamă publicul la noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, ”GALAtzi Bremen Country Band”, un spectacol de Traian Savinescu.

Astfel, duminică, 17 septembrie, de la ora 10:30, această  trupă de talentați și competenți artiști aduce în fața spectatorilor o inedită adaptare după cunoscuta poveste a Fraților Grimm, ”Muzicanții din Bremen”, ce se adresează copiilor cu vârsta de peste șapte ani.

Viziunea regizorală a lui Traian Savinescu dezvăluie o încântătoare aventură de animație pe ritmuri country. Iar povestea debutează în buza apei, unde, rupţi de lume, și aşteptând o şansă ce nu se întrevede, s-a pripăşit un grup bizar de muzicanţi hoinari. Sunt şi de multe neamuri şi modeşti (la pungă!) ... deci, nu de neam, dar nici modeşti ... ci cu orgolii şi ambiţii mari de foşti şi viitori artişti. Îi ţine strâns o amiciţie născută-n jurul unei muzici country, unde banjo, toba, glasul şi vioara sunt şi ele-n bună tovărăşie. Iar, ca povestea să nu lâncezească şi să plictisească, pe-acelaşi mal danubian va poposi şi-un grup de-animatoare călătoare, pornite cu mare elan spre-un festival de animaţie (stradal!). În tabăra băieţilor se instalează ca la ele-acasă, ademenindu-i cu-o ofertă de colaborare artistică ispititoare. Insinuant, tentant, convingător, în planul lor, al fetelor, vor apărea păpuşi, actori şi muzicanţi, ce împreună se vor strădui să fie şi amuzanţi. Cu textul învăţat, cu paşii repetaţi, cu vocile lucrate şi toate celelalte finisate, fi-vor gata de drum! Spre Bremen, ştim! Cu ce şi cum ... om spune, însă nu acum! La premieră, însă, toată lumea afla!

            Noul spectacol al Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” a prins viață prin contribuțiile de seamă ale echipei artistice și de creație, alcătuită din Traian Savinescu, cel care semnează dramaturgia, scenografia și regia artistică, Andrei Midișan care a îmbogățit spectacolul prin compoziția originala și aranjamentul muzical, Teodora Velescu, responsabilă de mișcare scenică, Vlad Tănase, care a realizat costumele și păpușile și Lucian Moga, ce a completat ansamblul spectacolului cu partea de light design. Dinamica spectacolului se distinge prin numeroase inserții de muzică live și instrumente, dans și coregrafie, dar și elemente specifice de animație, inspirat punctate de actorii: Nicoleta Miru-Cosma, Elena Emandi, Gina Geru, Miruna Dobrotă, Nicole Lungu, Elena Marin, Valeria Taban, Andrei Midișan, Cosmin Cosma, Andrei Ciugulea, Aurelian Iorga.

E rost, așadar, de preaplin de ritm și veselie în această nouă formidabilă aventură muzicală de la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” , alături de”GALAtzi Bremen Country Band”.

Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponbile.

 

 

(P)

Citit 961 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Septembrie 2023 13:16