Lectura - un prilej de bucurie pentru copiii din Bereşti şi Galaţi

Lectura - un prilej de bucurie pentru copiii din Bereşti şi Galaţi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ziua Națională a Lecturii a fost marcată, la Liceul Tehnologic ”Paul Bujor” din Bereşti, de către aproape toţi elevii

Astfel, prof. Lenuța Sandu a desfășurat, cu elevii din clasele a VI-a B, a VI-a A și a XI-a SS, activitatea “Lecturăm curiozități din muzeul corpului”. Elevii claselor a VI-a A și a VII-a B, coordonați de prof. Lucica Paula Buzenche, au promovat cititul prin lecturi interactive în cadrul bibliotecii școlare, prin realizarea unor recenzii, a unor compuneri pornind de la cuvântul-cheie „lectura” și prin stabilirea importanței pe care o are actul lecturii pentru fiecare elev în parte. Elevii clasei a VII-a B au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii. Aceștia au citit pasaje din cărțile preferate, au "urcat" Muntele lecturii și au prezentat, la final, lucrările. Au fost recompensați cu diplome de participare și semne de carte personalizate. Copiii din clasa a VI-a B și-au prezentat cartea preferată, au citit câte un citat care i-a impresionat, au împărțit semne de carte și au realizat o nouă copertă de carte pentru cartea preferată.

În Galaţi, la Şcoala Gimnazială "Calistrat Hogaş", Ziua Porților Deschise a presupus activități și jocuri legate de ”Săptămâna lecturii”. Copiii veniţi să viziteze şcoala au putut colora și decupa fișe legate de povești și au participat la activităţi alături de elevii clasei a IV-a.

Citit 527 ori Ultima modificare Duminică, 18 Februarie 2024 10:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.