Câinii prea slobozi provoacă necazuri penale

Câinii prea slobozi provoacă necazuri penale
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Dacă locuiți la curte și aveți două sau mai multe patrupede în gospodărie, ar fi bine să aveți grijă să nu iasă din curte nesupravegheate. Un bărbat din Corod, care deține nu mai puțin de cinci exemplare canine pe care le crește în curtea casei, s-a ales cu dosar penal după ce patrupedele au ieșit pe uliță și au atacat mai multe persoane, una dintre ele fiind o copilă de doar 12 ani. Fata se afla în fața porții, când cei cinci câini ieșiți din curtea vecină s-au repezit la ea, aparent fără motiv. Copila a reușit să scape fără să fie mușcată de animale, care au fost alungate de mama care i-a sărit în ajutor, dar jandarmii, chemați prin 112, aveau să afle că exista și o altă victimă, care purta urmele colților animalelor agresive.

"De la mama fetei și de la vecini, jandarmii au aflat că, înainte de a speria copila, câinii au atacat o femeie în vârstă de 62 ani, din localitate, pe care au mușcat-o de picior și de mână. Persoana vătămată a fost identificată de jandarmi, iar aceasta a precizat că în timp ce se deplasa pe stradă, spre casă, a fost atacată de câini, fără să îi provoace", a precizat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galați.

Proprietarul animalelor, un localnic de 47 de ani, a recunoscut că toţi câinii sunt ai săi. I-a închis în curte, în prezența jandarmilor, promițând că nu îi va mai lăsa slobozi în așa fel încât să poată ataca pe cineva, dar asta nu l-a scutit de un dosar penal. Jandarmii au făcut primele formalități pentru ca polițiștii de la Tecuci să continue investigațiile și să ia măsurile care se impun.

Citit 1524 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2024 17:57

1 comentariu

  • postat de Radu
    Miercuri, 24 Aprilie 2024 13:45
    79.117.71.***
    Deci daca i s-a facut dosar penal pentru niste caini slobozi nu vreau sa ma gandesc ce ar fi patit omul pentru niste caini prea slobozi. Buf...
    1
    15

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro