Gălățenii care se așteptau ca, din această săptămână, să vadă deja muncitorii montând schele la Palatul „Simion Gheorghiu” ne-au întrebat motivul pentru care nu au început lucrările, așa cum a anunțat administrația locală. Cei care au avut curiozitatea să ajungă în spatele imobilului de patrimoniu de pe strada Domnească nr. 24 au putut vedea mormane de crengi cu frunze, proaspăt tăiate, și cioatele rămase de la niște copaci retezați. A mai rămas un arbore înalt ...
Primăria municipiului Galați anunță că va asigura transportul în condiții optime pentru circa 1.000 de suporteri gălățeni care și-au manifestat intenția de a fi prezenți în tribunele stadionului municipal din Sibiu pentru Finala ”Cupei României”. În cadrul acestui eveniment, echipa-fanion a orașului nostru, Oțelul, își va disputa trofeul cu formația Corvinul Hunedoara. Achiziția publică lansată pentru servicii de transport feroviar dus-întors se ridică la 246.800 d ...
Primăria municipiului Galați anunță pe portalul propriu că organizează concursuri de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a două posturi de execuție vacante Pentru postul de consilier, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul Învățământ, Cultură, Sport, Culte și Sănătate, candidaților li se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în științe economice și/sau științe juridice și vechime minimum un an ...
Clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini", alături de alte clădiri emblematice din orașe ale Uniunii Europene, va fi iluminată în albastru în serile de 8 și 9 mai pentru a sărbători Ziua Europei, anunță Primăria Galați. De asemenea, va fi marcat și faptul că a mai rămas doar o lună până la alegerile pentru Parlamentul European care se vor desfășura pe 9 iunie 2024. Potrivit Primăriei, în perioada 9 mai – 8 iunie, în mijloacele de transport în comun se vor difuza m ...
Intersecția dintre strada Oltului şi strada Vrancei va fi închisă traficului rutier în perioada 7 - 31 mai 2024, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia se impune pentru executarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere. Este vorba, de fapt, despre remedierea accidentului de teren despre care aţi putut afla în ediţia din 23 martie a ziarului "Viaţa liberă". "O tasare apărută pe strada Oltului va înghiţi 800.000 de lei", anunţam în ediţia din 23 martie 2024 a ziarului ...
Traficul rutier va fi închis pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Basarabiei și Ep. Melchisedec Ştefănescu, în perioada 4 mai 2024, ora 23.00 - 5 mai 2024, ora 01.30, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia este necesară pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală."Pe durata desfășurării evenimentului, le recomandăm conducătorilor de autovehicule următoarea rută ocolitoare: str. Domneas ...
Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru renovarea și punerea în valoare a Casei "Simion Gheorghiu", după ce s-a făcut predarea amplasamentului, anunță Primăria Galați Imobil de patrimoniu, Casa "Simion Gheorghiu" de pe strada Domnească nr. 24 ar urma să găzduiască, după renovare, un hub IT. Execuția lucrărilor va determina îngreunarea traficului, dar și restricții și modificări ale regimului circulației pe anumite străzi.  Pentru "Renovare integrată - Reabil ...
Persoanele fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic ar putea beneficia de reducerea cu 50 la sută la plata impozitului pentru clădirea de domiciliu pe care o au în proprietate.Acordarea unei asemenea facilități se află în dezbatere publică pe portalul Primăriei Galați. Nu este singura! Un alt proiect propune reducerea cu 50 la sută, pe o perioadă de doi ani, a impozitului pentru clădirile noi sau reabilitate, cu destinația de locui ...
O experienţă culturală şi artistică deosebită, plină de diversitate şi creativitate: spectacole live, paradă stradală, show aviatic, proiecţii video, demonstraţii şi ateliere creative, dar şi lansarea a o mie de lampioane, cu tot atâtea dorinţe. Asta cere Primăria Galaţi de la organizatorul evenimentului "Galaţi StreetFest 2024 - Explorând arta în stradă", care ar urma să aibă loc în perioada 31 mai - 2 iunie 2024. Contractul pus la bătaie are o valoare estimată de 920 ...

Decoraţiuni de Paşte, la Inelul de Rocadă

Joi, 25 Aprilie 2024 09:00 | Publicat în SOCIETATE
De aproximativ două zile, se lucrează la împodobirea zonei de la Inelul de Rocadă cu ornamente luminoase de Paşte. Decoraţiuni similare au fost aduse şi în Grădina Publică şi în zona Catedralei Arhiepiscopale. Împodobirea celor mai reprezentative zone din oraş cu ocazia sărbătorilor pascale este deja o tradiţie. Acțiunea face parte din contractul încheiat de Primăria Galați cu operatorul serviciului de iluminat public, asocierea SC Flash Lighting SRL - SC MK Illumination SRL ...
Pagina 1 din 29