Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru din 2024 a fost de 1.803, în creştere cu 9,67 la sută faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 1.644 de insolvenţe, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și județul Galați, creșterea numărului cazurilor de insolvență a fost de 3,4 la sută, d ...
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a cerut României să îi prelungească cu cinci ani durata licenței de la Roșia Montană, potrivit unui anunț al companiei, citat de Profit. Cererea a venit în martie, în aceeași lună în care compania-mama a Gabriel Resources a pierdut procesul de arbitraj cu statul român. Mai mult, RMGC a solicitat Agenției pentru Resurse Minerale să elibereze licențele de exploatare pentru cele două proiecte aurifere Bucium. Compania canadiană a denunțat ...

Starea lui Florin Piersic, stabilă

Miercuri, 01 Mai 2024 15:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. În momentul de față, se află în Secția cardiologie, sub tratament medicamentos, au anunțat reprezentanții spitalului. Aceștia au precizat că familia actorului a solicitat să nu fie furnizate detalii cu privire la starea sa de sănătate sau la afecțiunile sale. Actorul a fost operat după ce i s-a făcut ...

Zeci de mii de georgieni, în stradă

Miercuri, 01 Mai 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Poliţia georgiană a reţinut 63 de participanţi la protestele de masă împotriva guvernului, transmite dpa. În timpul nopții, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, bastoane și tunuri cu apă pentru a dispersa zecile de mii de manifestanți. Mărul discordiei îl constituie o lege, similară celei din Rusia, care clasifică ONG-urile ce primesc fonduri din străinătate drept agenţi străini. În Georgia, multe proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din part ...
Tradiționalul "mercurial", realizat de "Viața liberă", al primelor de Paște oferite de unele dintre cele mai importante companii gălățene aduce câteva surprize. La unele dintre acestea, primele sunt... nemaivăzute, adică salariații nu le-au mai văzut deloc, nici pe card, nici ca bani în mână, deși în alți ani le-au primit. Motivele pentru care iepurașul de Paște nu s-a lăsat văzut pot fi că nu sunt bani, sau că... nu sunt bani. Unii bugetari se dovedesc mai... bugetari d ...

Menţiuni la Olimpiada Naţională de neogreacă

Miercuri, 01 Mai 2024 19:20 | Publicat în EDUCAŢIE
Lotul gălăţean calificat la etapa națională a Olimpiadei de neogreacă, desfășurată la Ploiești, în perioada 26-28 aprilie 2024, s-a întors acasă cu două mențiuni. Cei doi elevi pasionați de cultura elenă care au reprezentat cu succes județul Galați la competiția națională sunt Avgerinos Nikolaos Kataleifos, de la Colegiul Naţional "Al.I. Cuza", și Nikolaos Tsilakidis, de la Școala Gimnazială Nr. 7 Galați. ...
Încă un dosar al DNA Galați și-a dat obștescul sfârșit în primă instanță,după ce judecătorii au constatat că a trecut prea mult timp pentru a-l mai pedepsi pe inculpat. Este vorba despre un caz de corupție care a vizat-o pe fosta directoare financiar-contabilă a Spitalului de Urgență, trimisă în judecată în urmă cu doi ani deoarece ar fi facilitat promovarea unui examen pentru un post de bucătăreasă. Mult zgomot pentru nimic, așa ar putea fi caracterizată ancheta car ...

Junioarele gălățene, în aceeași grupă

Miercuri, 01 Mai 2024 14:06 | Publicat în SPORT
HANDBAL. CSM Galați și ACS Lucian Bute, organizatoarele turneului final al Campionatului Național de handbal rezervat junioarelor 1, ce va avea loc la Galați, în perioada 8-12 mai, au fost repartizate în aceeași grupă. În Grupa A: CSM București, Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu" Turda, Activ Prahova Ploiești, CSU Știința București; Grupa B: CSM Galați, ACS Lucian Bute, Sepsi Sf. Gheorghe, Rapid București.ARBITRAJE. Adrian Viorel Cojocaru va conduce meciul din Superligă Farul - Se ...

Ultimele calcule din Superligă pentru Oțelul

Joi, 02 Mai 2024 09:30 | Publicat în SPORT
Gălățenii au de dus o luptă de la distanță cu "U" Cluj, pentru barajul de Conference League. În același timp, trebuie să fie pregătiți la maximum pentru finala Cupei din 15 mai Am ajuns la momentul ultimelor calcule vizavi de modul în care va încheia Oțelul sezonul 2023-2024 din Superligă. Iar faptul că nu avem de calculat nimic legat de evitarea retrogradării în raport cu echipa gălățeană reprezintă o performanță în sine. Mai mult, echipa lui Dorinel Munteanu este ang ...

Clubul Meikyo, 15 medalii la "Naționale"

Miercuri, 01 Mai 2024 21:00 | Publicat în SPORT
Timp de trei zile, în Capitală  s-a desfășurat cea de-a 33-a ediție a Campionatului Național de karate tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. La această competiție au participat 215 sportivi din 31 de cluburi, între care și cei de la CS Meikyo Galați. Gălățenii au participat la competiție cu opt sportivi, la categoriile de vârstă cadeți, juniori și tineret, reușind să cucerească 15 medalii, după cum urmează: 6 medalii de aur, 2 de argint și 7 de br ...
Pagina 7 din 1067