17:33 Joi, 17 Mai 2012

Cumetrie în instituţiile publice gălăţene - FAMILIA BUGETĂRESCU

Autor:   Rodica Mişcalencu
Publicat Luni, 03 Octombrie 2011 20:38
Voteaza!
(28 voturi)

* Pornind de la materialele prin care „Viaţa liberă” a dezvăluit faptul că preşedintele Consiliului de Administraţie de la Electrocentrale Galaţi, Iulian Aramă, şi-a angajat cumnata avocat la compania de stat, cotidianul nostru a încercat să realizeze o hartă a rubedeniilor din sistemul bugetar local. Descoperirile, în unele cazuri, sunt uluitoare. Nu ne pronunţăm asupra pregătirii profesionale a celor care lucrează în aceeaşi instituţie cu mama, tata, fratele sau mătuşa. Vă lăsăm pe dumneavoastră să o faceţi, căci ei slujesc intereselor dumneavoastră. Şi vedem cu toţii cât de bine merg lucrurile în oraşul pe care îl conduce familia Bugetărescu. De asemenea, nu avem pretenţia că am găsit toate familiile din instituţiile publice de la Galaţi. Despre cele pe care le-am găsit puteţi citi în serialul „Familia Bugetărescu”, care debutează astăzi cu clanurile care împart acelaşi stat de plată. Mâine vorbim despre familiile de bugetari de carieră.

„În aparatul de stat, criteriul de angajare nu a fost niciodată competenţa. Excepţie fac, poate, doar posturile-cheie, unde este nevoie de oameni instruiţi”, mărturiseşte, sub protecţia anonimatului, un consilier local de la Galaţi. „Trebuie să existe o formă de recompensare pentru toţi cei care muncesc în campaniile electorale. Unii primesc lucrări, alţii sunt angajaţi”, spune consilierul.
El însuşi a intrat în Consiliul Local datorită efortului câtorva zeci sau sute de membri de partid, care, în săptămânile premergătoare alegerilor locale din iunie 2008, au luat oraşul la picior, cărând teancuri de afişe electorale şi găleţi de aracet. Drept răsplată, unii au primit o slujbă la stat. Alţii, care au contribuit altfel în campanie, nu au fost nevoiţi să care decât dosarul de angajare. Şi în rândurile unora, şi în rândurile altora sunt oameni care au devenit colegi de birou cu propriile rude. Familii întregi care au ajuns să populeze sistemul bugetar.
Nu există un scenariu universal. Unii lucrează de ani întregi într-o instituţie publică la care, în timp, s-au angajat şi soţul, copiii sau nepoţii lor. Sau toţi. Alţii se află pe statele de plată ale unor entităţi de stat separate. Alţii au făcut carieră în administraţie ori au ajuns acolo participând la un concurs de angajare. Totuşi, dincolo de excepţii, dincolo de circumstanţe atenuante, membrii familiilor de bugetari au în comun două lucruri: sângele şi sursa de venit.

Apaterm, pământ fertil pentru arborii genealogici
Primăria şi unele dintre unităţile subordonate acesteia au plătit chiar şi cinci membri ai aceleiaşi familii! Practica a fost dusă la rang de artă de societatea distribuitoare de apă caldă şi căldură, Apaterm. Am găsit acolo o mulţime de familii, pe care nu le-a decimat decât procesul de reorganizare şi restructurare prin care trece acum societatea.
Între acestea, familia Cubasa. Fostul director general de la Apaterm, social-democratul George Cubasa, care a condus societatea din mai 2006 până la startul procesului de reorganizare judiciară, în iunie 2011, şi-a adus acolo fiul, pe Cosmin Andrei Cubasa. Juniorul s-a angajat în societate în septembrie 2008 şi, potrivit surselor noastre, are un venit brut de 4.500 de lei pe lună, apropiat de cel pe care l-a încasat tatăl său spre finalul mandatului!

„Este o mârşăvie şi o lipsă de bun-simţ”
Contactat telefonic, George Cubasa a declarat că sosirea juniorului la Apaterm a fost perfect legală. „S-a angajat la Apaterm prin transfer de la Ecosal, aprobat de domnul primar Nicolae. A venit de la Unitatea ISPA [Deşeuri], care funcţiona pe lângă Ecosal”, a afirmat, ieri, fostul director general al societăţii de distribuţie a apei calde şi a căldurii. Aflat undeva la graniţa dintre Ucraina şi Rusia, George Cubasa a precizat că, în ceea ce-l priveşte, subiectul este „fără rost”, deoarece el este acum şomer. „Să scrieţi despre mine, deşi eu am părăsit societatea, este o mârşăvie şi o lipsă de bun-simţ”, a declarat George Cubasa, înainte ca discuţia telefonică să se întrerupă brusc. Am încercat să reluăm convorbirea, dar telefonul lui Cubasa a rămas închis.
Doamna Cubasa lucrează şi ea la o societate subordonată Cosiliului Local. Elena Cubasa, soţia lui George Cubasa, este şefa Serviciului Întreţinere de la Administraţia Pieţelor Agroalimentare. O vreme, cei doi au fost pe acelaşi stat de plată. S-a întâmplat în perioada 2009-2010, când, potrivit surselor noastre, George Cubasa a luat o simbrie de 3.700 de lei brut pe lună de la Pieţe pentru presupuse servicii de geodezie în paralel cu leafa de director general la Apaterm, care i-a fost aproape înjumătăţită, de la 10.000 de lei la 5.500 de lei pe lună, pe fondul reducerii cheltuielilor bugetare.
Puteau sau încă mai pot face şedinţă de familie la serviciu mulţi alţi angajaţi ai societăţii Apaterm. Directori, şefi serviciu, şefi birou, copişti, maiştri sau şoferi, rudele sunt de găsit la orice nivel al scării ierarhice. Directorul economic al societăţii, Anişoara Cosmiuc, care a părăsit societatea zilele trecute, era colegă cu soţul şi doi copii. Soţul, Dănuţ Cosmiuc, era deja şofer la Apaterm de câţiva ani când Anişoara Cosmiuc a venit acolo, în noiembrie 2004. Fiul lor, Dănuţ Damian Cosmiuc, s-a angajat la societate patru ani mai târziu, în octombrie 2008.  „Fiica lor a venit cam tot pe-atunci. A fost şef de birou”, au declarat surse din interiorul societăţii. Cu toţii au plecat din societate în valul curent de concedieri.
Şi familia Oprea a fost lovită de ghinion. Lucica Oprea, şefa Serviciului Contabilitate de la Apaterm, tocmai a părăsit societatea. Nu a plecat singură, ci împreună cu cele două fiice care lucrau acolo. Şi-a păstrat slujba doar soţul Lucicăi Oprea, care este maistru.
Raportul de forţe angajat/concediat este invers în familia Balica. Slujbaşi la Audit şi la Facturare, soţii Balica au rămas la Apaterm. A părăsit societatea doar fiul lor, în etapa de disponibilizări din august.

76 de familii la Apaterm!
O familie care a rămas pe baricade la Apaterm este familia Magearu. Cu o vechime de peste trei decenii în societate, Rodica Magearu, şefa Serviciului Resurse Umane, stă la rând la casierie cu fiul ei, Dragoş Lucian Magearu. Angajat la Apaterm în octombrie 2007, el ocupă acum poziţia de şef al Serviciului Achiziţii şi ia bani frumoşi. Venitul lui brut este de 3.500 de lei pe lună, conform surselor noastre.
Rodica Magearu spune că pe fiul ei îl recomandă anii de studii. „A făcut Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi are Master în Managementul Afacerilor. Toată politica de personal îi aparţine directorului general. Dumnealui a făcut angajările, disponibilizările. În ceea ce priveşte faptul că şi eu, şi fiul meu lucrăm în această societate, nu este anticonstituţional, nu este ilegal, fiul meu nu a lucrat niciodată în subordinea mea, iar noi am încercat întotdeauna să promovăm tinerii”, a răspuns Rodica Magearu, înainte de a face o afirmaţie absolut halucinantă. „Sunt 76 de familii în societatea Apaterm. Am dat această situaţie administratorului special. Ne-am angajat unii pe alţii pentru că am muncit”, a declarat şefa Serviciului Resurse Umane al societăţii.
Actualul director general de la Apaterm, Adriana Stratulat, recunoaşte că familiile din societate constituie o problemă reală, dar spune că aceasta este pe cale să fie soluţionată. „E o problemă pe care o avem în atenţie şi, pe măsură ce înaintăm cu procesul de restructurare, încercăm să o rezolvăm. Chiar am rezolvat în bună parte problemele care erau, aşa, de reprezentare. Domnul [George] Cubasa a plecat, Cosmiuc a plecat cu toată familia, Oprea a plecat cu toată familia, cu excepţia soţului...”, ne-a declarat, săptămâna trecută, Adriana Stratulat.

Au Gospodărirea Urbană în sânge
Apaterm nu este singura entitate din subordinea Consiliului Local care găzduieşte familii. Rude sunt şi la unitatea de administrare a domeniului public, Gospodărire Urbană. Directorul economic de acolo, Tinca Podaru, care este şi consilier judeţean PSD, are trei rude doar în societate. „Sora ei, Aniţa Oprea, este casieră. Nepoata, Geanina Brudiu, lucrează la Contabilitate, iar soţul nepoatei lucrează, de asemenea, la Gospodărire Urbană”, au declarat surse din interiorul societăţii.
Tinca Podaru a avut o singură corectură de făcut. „Nepoata lucrează la Resurse Umane, nu la Contabilitate”, a spus ea, adăugând că soţul nepoatei a sosit în societate prin transfer de la Poliţia Locală, împreună cu alţi colegi.

„Nu mi se pare ceva imoral”
Am rugat-o pe Tinca Podaru să comenteze situaţia, privind-o omeneşte. „Atâta timp cât se îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională, de conduită, de corectitudine, nu mi se pare ceva imoral. Au fost angajaţi strict pentru profesionalism. Muncesc şi îşi fac treaba, nu au fost menajaţi”, a spus directorul economic de la Gospodărire Urbană.
Directorul general, Eduard Grosu, susţine că nu avea habar de existenţa unor relaţii de rudenie între Tinca Podaru şi angajaţii menţionaţi mai sus. „Nu ştiam că sunt rude”, a afirmat, ridicând din umeri, şeful de la Gospodărire Urbană.
Îl informăm că directorul său economic, Tinca Podaru, mai are o rudă în sistem. Este vorba de fiul ei, Dan Mihai Podaru. Potrivit propriului CV, acesta a lucrat pe postul de consilier în Primărie din februarie 2007 şi, din februarie 2009, este artist liric la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Relaţia sa contractuală cu municipalitatea a încetat în octombrie 2010, când a fost transferat la Fundaţia „Andreiana Juventus”. Cofondată de Consiliul Local, fundaţia a preluat anul trecut personalul excedentar din teatrele gălăţene.

Junii Primăriei
La Primărie lucrează, din ianuarie 2008, şi Vlad Aurelian Gogoncea, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Dan Lilion Gogoncea. Vlad Aurelian Gogoncea este inspector de specialitate la Unitatea de Implementare a Proiectului ISPA şi are un venit anual brut de 22.153 de lei, potrivit declaraţiei de avere din 2011, postată pe pagina de internet a Primăriei. Apropiaţii lui Dan Lilion Gogoncea îşi exprimă speranţa ca fiul să se ridice la nivelul tatălui său, caracterizat drept unul dintre puţinii vizionari ai urbei.
Vlad Aurelian Gogoncea nu este singurul junior din Primărie. Aici lucrează, din septembrie 2008, şi Bogdan Ionuţ Ardean. Consilier în Primărie, el este fiul directorului tehnic adjunct, Ionel Ardean. Sosit în instituţie în decembrie 2008, seniorul Ionel Ardean are un venit brut de circa 3.000 le lei pe lună, de două ori mai mult decât ia, în medie, fiul său, arată sursele noastre.
Am încercat să-l contactăm, ieri, pe Ionel Ardean, la biroul său din Primărie, însă colegii ne-au spus că este plecat. Am lăsat un număr de telefon pentru a fi contactaţi, însă, până la închiderea ediţiei, acest lucru nu s-a întâmplat.
Nici purtătorul de cuvânt al Primăriei, căruia i-am solicitat încă de săptămâna trecută un punct de vedere al primarului Dumitru Nicolae vizavi de subiectul rubedeniilor din ograda municipalităţii, nu a răspuns solicitării noastre. „Încă nu am reuşit să mă întâlnesc cu domnul primar”, a explicat, ieri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Manole.

În Primărie, 70 de nume la 180 de angajaţi
În timpul documentării am descoperit un amănunt interesant legat de Primăria Galaţi. Analiza declaraţiilor de avere completate de cei aproape 400 de angajaţi ai instituţiei relevă faptul că 220 au nume de familie care nu se repetă. Restul de 180 de angajaţi poartă numai 70 de nume de familie. În cazul celor 180, matematic vorbind, avem un raport de doi angajaţi şi jumătate la un nume de familie! Între aceştia se numără 16 cupluri căsătorite.

Aflaţi din ziarul de mâine cine sunt bugetarii de carieră
În unele cazuri, chiar dintre cele prezentate în acest material, există posibilitatea ca rudele să îşi fi făcut loc în instituţii prin forţe proprii. Este de dorit să se fi întâmplat aşa, însă, aşa cum ne-a demonstrat realitatea ultimilor ani, e puţin probabil. În plus, trebuie avut în vedere faptul că în absolut toate cazurile prezentate nu se pune problema de incompatibilitate din punct de vedere legal. Cel mult se poate pune problema moralităţii. Acesta este semnalul pe care îl trage serialul „Familia Bugetărescu”. El va continua, mâine, cu prezentarea celor mai importante familii de bugetari de carieră. Nu lucrează în aceeaşi instituţie, dar au populat sistemul bugetar. Cine sunt ei, în ce instituţii lucrează şi - cel mai important aspect - de când? În cazul în care cunoaşteţi şi dumneavoastră asemenea cazuri, le puteţi semnala în secţiunea „Comentarii”, pe www.viata-libera.ro.

 

6624 afisari  |  Ultima actualizare Marți, 04 Octombrie 2011 15:28

9 comentarii

  • Link Cineva Marți, 15 Noiembrie 2011 11:38 postat de Cineva

    Degeaba scrieti articolul asta si aratati "clanul Butoane" din Galati. 90% nu au nicio treaba cu debandada din oras. Luati-va de directori si de cei care ne conduc. Faceti anchete pe achzitii, unde se pierd cei mai multi bani. Sa va vad acolo cum demonstrati. Articolul asta e frectie la picior de lemn. Lumea a mers din totdeauna pe relatii si pile. La privat in mare parte lucrurile merg la fel. Asa ca nu e nimic nou sub soare.

  • Link mirel Miercuri, 09 Noiembrie 2011 09:40 postat de mirel

    http://www.adevarul.ro/locale/galati/Directoarea_unei_gradinite-acuzata_ca_ar_fi_incasat_banii_unei_salariate_plecata_in_Spania_din_2009_0_586741759.html

    CAND AVETI DE GAND SA ANCHETATI CEVA CE ESTE DE MULT TIMP SUB NASUL DVS . DRAGI REPORTERI ?

  • Link Mafia interlopă de tip familial parazitează viața socială locală gălățeană! Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 10:28 postat de Mafia interlopă de tip familial parazitează viața socială locală gălățeană!

    Bravo Doamna Rodica,m-am uitat într-o doară pe articol și,hopa,un articol tare,foarte bun,ce ne dezvălui și nouă,muritorii de rând ai orașului schemele și rețelele angajaților din administrați orașului Galați ce a ajuns o feudă mafiotă a unor familii ce numai prin Italia mafiotă mai găsești,un fel de Cosa Nostra locală.gălățeană.
    Cred că de asta se insistă pe regionalizare deoarece în fiecare județ s-au format familii interlope ce parazitează administrația locală,regionalizare spărgând ,,bubele parazite'' ,cangrene a vieții locale dezvoltate timp de 21 de ani.

  • Link Gabi Vineri, 21 Octombrie 2011 20:44 postat de Gabi

    Foarte bună ancheta... să ştie toţi că putem afla genealogia directorului dacă ne plimbăm prin incinta instituţiei. :)

  • Link y Vineri, 21 Octombrie 2011 14:45 postat de y

    acum,fiecare trebuie sa lucreze undeva,decat sa stea cu mana intinsa la stat pentru ajutoare sociale.nu cred ca familiile din primarie,apaterm ,apa canal,politie,finante etc. ne distrug.daca cei care si-au angajat familia in acelasi
    loc ar si munci si ar fi competenti n-ar fi bai,dar sunt prea groase randurile de directori si sefi si subtiri cele ale celor care muncesc aproximativ cu adevarat

  • Link gabi Joi, 20 Octombrie 2011 04:05 postat de gabi

    merge ti la biblioteca sa vede ti cine conduce

  • Link Spanzura-m-as si n-am cui Miercuri, 19 Octombrie 2011 21:51 postat de Spanzura-m-as si n-am cui

    Mda, si io-s bugetar. Am si un fiu, am sa-i spun, cand o fi mai maricel, sa nu cumva sa indrazneasca sa dea concurs la fo institutie publica ca precis se gaseste o madam Sacaz si alti cativa frustrati sa se friga la matze ca uite-l pe Bugetarescu, nascut ca fiu al lu' tac-su si, deci, vinovat. Ca degeaba le explici ca bugetara e si aia de i-a invatat pe cocalarii opariti literele pe care le apasa ca sa-si verse fierea, ei o tin una si buna, ca de ce soferu e la stat si nevasta-sa e casiera tot acolo, de parca din pricina unui contabil sau a unui maistru e orasul in halul in care e. De remarcat faptul ca aceste familii, unele formate din artist liric+economist, maistru+casiera, director+sofer sunt numite "clanuri", adica, vezi Doamne, e un fel de crima organizata, au venit alde "Butoane" cu tot neamul sa lucreze la Apa-Canal. Bravo autoarei, cred ca la ea s-a gandit Banica Jr. cand a compus "Rodica".

  • Link Nichita Valentin Joi, 13 Octombrie 2011 16:30 postat de Nichita Valentin

    Excelent articolul! Trebuie publicat in fiecare localitate caracatita "familiei Bugetarescu". Distinsii bugetofagi psd-isti invoca legalitatea modului de angajare dar uita un lucru: moralitatea bunului simt le va da o palma exact pe obrazul rusinii care ei acum il ascund cu nerusinare...

  • Link Didi Miercuri, 12 Octombrie 2011 02:52 postat de Didi

    Din pacate peste tot este la fel.Ce este mai grav este faptul ca noi nu putem face nimic.Nu putem decat sa constatam si sa ne enervam.

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

15 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank