Galaţiul, codaş la monumentele istorice

Galaţiul, codaş la monumentele istorice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Culturii, interesat de cazul Domnească 66


Judeţul Galaţi, cu 266 de monumente istorice, se află pe locul 38 în ţară, adică undeva la coada listei; doar Ialomiţa (cu 217) şi Brăila (cu 169) mai sunt după noi, în timp ce judeţe precum Argeş (1.018) sau Prahova (1.074) sunt în fruntea listei, iar vecinii noştri - Vaslui (449), Vrancea (420), Tulcea (563) - stau mult mai bine (şi) la acest capitol.

„În 2010, când am venit la Direcţia pentru Cultură, am constatat cu stupoare că Galaţiul se afla pe locul 38 în ţară ca număr de monumente istorice. Adică suntem la coada listei şi, dacă nu avem grijă, vom ajunge, probabil, ultimii”, declară Cătălin Negoiţă, directorul DCPN Galaţi.

Am vrut să ştim ce face Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu pentru a păstra ceea ce mai avem: „Atribuţiile noastre sunt destul de limitate, noi suntem doar o interfaţă între instituţiile de cultură şi minister. Nu putem face aproape nimic, neavând fonduri: Ministerul Culturii e, de departe, Cenuşăreasa ministerelor, bani nu sunt, decât strict pentru utilităţi şi salarii”, afirmă directorul, explicând: „Sistemul pe care s-a făcut clasificarea unor clădiri ca monumente istorice a fost unul păgubos. Sunt clădiri monumentale care nu figurează pe listă. Noi am declanşat revizuirea listei, în sensul completării şi cu alte clădiri care, din punctul nostru de vedere, înseamnă ceva pentru arhitectura Galaţiului şi trebuie să devină monumente istorice. Dar dacă proprietarii nu doresc asta e aproape imposibil, pentru că beneficiile sunt atât de mici în comparaţie cu obligaţiile, încât nimeni nu este practic interesat de aşa ceva”.

Cătălin Negoiţă pune numărul mic de monumente istorice din Galaţi pe seama vicisitudinilor istoriei: „Oraşul a fost incendiat de mai multe ori în secolul al XIX-lea, apoi bombardat în ambele războaie mondiale. Apoi a început construirea socialismului şi multe dintre clădiri au fost rase. Ce a mai rămas din el trebuie păstrat cu sfinţenie. Ceea ce putem şi trebuie să facem noi este să veghem asupra clădirilor de patrimoniu. Aşa cum am mai declarat, sub semnătura mea nu se va dărâma nicio clădire de patrimoniu. Cea din Domnească nr. 66 nu are avizul nostru şi nici cea de pe Traian nr. 112. Presa este cel mai bun aliat al instituţiei noastre, prin faptul că ia atitudine în această privinţă. Cu certitudine pot afirma că Direcţia pentru Cultură vegheză ca în tot ceea ce înseamnă clădiri de patrimoniu şi zone protejate să nu se întâmple nimic grav şi atragem atenţia în momentul în care se încearcă deraieri în afara legii. La prima întâlnire cu ministrul Culturii, Puiu Hasotti, i-am adus în atenţie cazul Domnească nr. 66, care are avize date de la Bucureşti, în 2008, şi dumnealui mi-a spus: vă cer să îmi trimiteţi documente privind acest caz, să vedem ce se întâmplă acolo. Se vede că domnul ministru, care a lucrat la Direcţia pentru Cultură Constanţa, ştie despre ce e vorba şi înţelege importanţa unei clădiri de patrimoniu”.

Citit 5917 ori Ultima modificare Vineri, 21 Septembrie 2012 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.